Monica Bîrlădeanu, care de cîțiva ani s-a apucat să facă bijuterii, a reușit să se impună în showbiz-ul românesc ca model și actriță.

Frumusețea, dar și talentul au fost cele care au ajutat-o să ajungă în centrul atenției.

Mereu cu zâmbetul pe buze și cu o energie pozitivă, Monica Bîrlădeanu, care și-a propus să mai dea jos câteva kilograme, a avut parte și de momente grele de-a lungul vieții.

Una dintre cele mai traumatizante experiențe din viața sa a fost separarea părinților săi.

„Separarea e destul de urâtă, dar, chiar şi aşa, mi s-a părut că e mai bine ca ei să fie fericiţi separat decât să continue împreună, dar nefericiţi. Cred că divorţul lor m-a făcut să cred mai puţin în ideea de mariaj. N-am simţit că am această aspiraţie nici când aveam o doză de naivitate şi abia descopeream lumea.

Însă cel mai traumatizant moment a fost când, la şedinţa publică, de faţă cu mulţi alţi oameni pe care eu nu-i cunoaşteam, a trebuit să aleg între mama şi tata – să spun de cine îmi place mai mult, cu cine vreau să locuiesc în continuare. E îngrozitor să spui „cu mama“ în timp ce-ţi ţii tatăl de mână. Nu te mai poţi uita la el de ruşine pentru că a fost nevoit să îndure umilinţa abandonului unui copil care, în momentul ăla, poate să însemne întreaga lume pentru el.

Pe atunci, fratele meu mai mare avea 18 ani, deci avea deja o independenţă, iar cel mic rămânea oricum în grija mamei, pentru că era încă la o vârstă foarte fragedă. Însă eu, la 12 ani, pentru că aveam o aşa-zisă responsabilitate parţială, am fost nevoită să mă pronunţ. Acela a fost momentul şi motivul pentru care m-am hotărât să urmez, mai târziu, Facultatea de Drept – voiam să schimb procedura asta barbară”, mărturisea Monica Bîrlădeanu într-un interviu pentru Adevărul.


Citește și: FOTO/ Gestul emoționant făcut de Adi Mutu pentru fiul său, Tiago. Ce tatuaj și-a făcut pe braț. Toate desenele de pe corpul ”Briliantului”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News