Artiștii și-au fixat propriul lor Revelion, unul în care să petreacă relaxat, nu pe ”pe fugă”. Pentru că în noaptea dintre ani sunt la ”datorie”, responsabili cu întreținerea atmosferei la petreceri, pe 10 ianuarie 2020, soliști de muzică ușoară, populară, etno ori vedete ale scenei dance și invitații lor vor ciocni o cupă cu șampanie, într-o atmosferă de sărbătoare, din care va lipsi doar numărătoarea inversă a trecerii în noul an.
Va fi o petrecere cu mult cântec, mulți din cei prezenți se vor ”sacrifica” și de această dată și vor urca pe scena unei mari săli de evenimente din București pentru a întreține atmosfera de sărbătoare. Vorbim de îndrăgitele artiste de muzică populară Aneta Stan, Saveta Bogdan, Elisabeta Turcu și Elena Merișoreanu, dar și Gabriel Cotabiță, Marina Voica, George Rotaru, Carmen Rădulescu, Jeni Nicolau, Elena Pădure, Claudia Ghițulescu, Dinu Maxer, Morris, Uddi feat. Simone ( FOTO), tenorul Bogdan Mihai, Viorel Bogățeanu, Cezar Bălan, Cristina Gheorghiu ori Luminița Bădună.
Cu tot fastul pe care-l presupune o petrecere de An Nou, fără să lipsească șampania, confetti-ul și ținutele de gală, artiștii vor uita pentru o seară de genurile muzicale pe care le reprezintă, dar și de animozitățile de peste an, și și-au programat să se distreze laolaltă ca la un revelion adevărat.Petrecerea va fi și bun prilej unde slujitorii scenei muzicale, care au fost prinși în eventuale fricțiuni pe parcursul lui 2019, să își ceară politicos iertare în acest cadru colegial.
La ”Revelionul artiștilor ”(petrecerea începe vineri, ora 19.30 și va dura până sâmbătă dimineață), toți cei care fac parte din tagma muzicală, ca se iubesc ori nu, își vor ura reciproc ”La mulți ani!”