Ca orice elev, Andreea Berecleanu a avut și momente în care i s-a întâmplat să nu fie la zi cu temele la materiile care nu o atrăgeau. A mizat pe șansa că nu va avea bafta de a fi ascultată fix atunci, ca orice elev, de altfel. Și, ca tacâmul să fie complet, a preferat să dea impresia, până în ultima clipă, că este pregătită, acum având multe amintiri pe acest subiect: “Eram olimpică la română, la franceză național, dar la materiile de care nu eram interesată nu aveam notele cele mai mari, nu eram un elev de 10 pe linie, că nu mă interesa să fiu. La un moment dat, am luat un 2, că 4 a luat toată lumea. De ce am luat 2? Pentru că am mințit că mi-am făcut o temă la matematică. În gimnaziu”, a declarat Andreea Berecleanu, pentru Libertatea.
Ulterior, a
învățat și a luat 10
Știrista Antenei 1 a fost marcată de întâmplarea trăită, mai ales că nu îi stătea în fire să apeleze la astfel de tertipuri. “Profesorul a întrebat: «Este cineva care nu și-a făcut tema?» Și au fost câțiva care au recunoscut. Eu am tăcut mâlc. «E, chiar așa ghinion!», mi-am zis. Și s-a deschis catalogul, întotdeauna se nimerea când se deschidea catalogul întâmplător să se lipească prima pagină cu numele de A și eu eram prima: Berecleanu! «Parcă nu ai ridicat mâna că nu ți-ai făcut tema». «Nu». «Deci ți-ai făcut-o?». «Da». «Păi, hai să vedem cum ai rezolvat, la tablă!». Evident că, la tablă, eu am fost pilaf! Ghinion! «În mod normal, dacă nu îți făceai tema, îți dădeam doar 4, dar pentru că m-ai mințit, îți dau un 2»”, ne-a povestit vedeta, acum amuzată de incident.
Ulterior însă, Andreea s-a ambiționat, a învățat și a demonstrat că poate să ia și nota maximă la o materie grea: “A fost lecție pe viață, care m-a îndârjit să iau 10 la matematică, materie pe care aproape că o detestam. A trebuit să iau 10 ca să pot să trec. Am fost și ajutată de profesor, pentru că m-a văzut cât eram de marcată de această minciună și de atitudinea pe care am avut-o. Asta mi-a rămas în minte: sinceritatea, chiar și în momente vulnerabile, este probabil cel mai corect lucru pe care îl poți face”, ne-a mărturisit Andreea Berecleanu.
Foto: Eli Driu, Sorin Cioponea