Lavinia Tatomir a scris, pe contul său de socializare, un mesaj prin care își exprimă dezamăgirea. Fosta parteneră de viață a actorului Adrian Pintea a vorbit despre cei care care comentează pe seama sa.
„Am uneori o intenție foarte clară de a „da pe față” anumite întâmplări ale vieții mele care mă dezamăgesc, dar mă opresc mereu la timp… Aflu cu AMĂRĂCIUNE, de la o ființă dragă mie, că anumite doamne și domnișoare din anturajul nostru profesional mă descalifică în plan PERSONAL (amestecând evident viața privată cu meseria! ), bârfindu-mă grosolan sau glumind (cică!), descriindu-mă ca fiind o femeie „nu știu cum”… și iar mă opresc la timp, din decență și eleganță a spiritului. Ce josnic! Câte dintre acestea mă cunosc personal sau au purtat o conversație reală cu mine? Oare câte dintre ele au trecut prin cutremure sufletești cu totul speciale?
Cine sunt aceste doamne și domnișoare erijate în „directori de conștiință”? Ce sens ar mai avea să o spun? Dragele mele, sunt o construcție feminină complicată (așa cum multe dintre voi sunteți), delicată psihic, intelectual și spiritual, dar mă aflu într-o relație umană și onestă cu cei din jurul meu.
Sunt doar o femeie (medic, prietenă și soție) care și-a păstrat intact harul de a comunica cu oamenii, de a-i iubi necondiționat și de a încerca să îi ajute. Viața mea privată ar trebui să vă preocupe mai puțin pe voi, aceste ființe înveninate. Poate că unii dintre noi ar trebui să realizăm că noi, medicii și colegii noștri (asistente, infirmiere), am putea fi o familie misterioasă și fascinantă, capabilă de minuni fizice și sufletești de care nici noi nu suntem pe deplin conștienți.
Câtă risipă de timp și energie încercând să „diseci” punct cu punct relații, decizii, intenții, motivații, când sunt atâția oameni ce trebuie cu adevărat ajutați sau salvați la timp…”, a afirmat Lavinia Tatomir.
Lavinia Tatomir a fost căsătorită cu regretatul actor Adrian Pintea, care a încetat din viață în data de 8 iunie 2007, din cauza unei septicemii. Din decembrie 2014, Lavinia Tatomir este căsătorită cu medicul Laurențiu Cârstea, alături de care are un mariaj foarte fericit și cu care formează un cuplu perfect.