Ioana Ginghină și-a deschis sufletul și a făcut declarații despre unul dintre cele mai dureroase momente din viața ei. vedeta a povestit, pentru csid.ro, cum a pierdut o sarcină în urmă cu 11 ani.
„Mi-a fost greu când am pierdut prima sarcină, acum 11 ani. Mi-a fost greu să înţeleg de ce mi se întâmplă mie asta”, a declarat Ioana Ginghină.
„Nu pot spune că nu am avut stări de anxietate, în diferite momente ale vieţii, însă nu de depresie”, a mai spus vedeta.
Întrebată care au fost trăirile care au marcat-o la diferite vârste, actrița a răspuns:
„Grea întrebare. La 20 de ani, credeam că ştiu exact cum stau lucrurile şi de ce am nevoie, dar nu a fost aşa. Am trecut printr-o serie lungă de suferinţe şi frustrări, dar nu a fost în zadar. La 30 de ani, îmi întemeiam o familie. Am devenit mamă şi soţie, am început un alt drum. A fost o vârstă magică pentru mine. Acum, la 40, simt că am crescut, că m-am maturizat şi că mă apropii de femeia în care vreau să mă transform”.
„Nu ştiu exact. La 30 de ani nu am simţit nimic. Eram în plină ascensiune, îmi clădeam familia, eram foarte bine. Acum, la 40 de ani, mi-a fost mai greu. Copilul meu creşte şi nu mai are nevoie atât de mare de mine, eu simt că am trecut în a doua parte a vieţii şi pot spune că nu mi-a fost uşor. Încă mă gândesc la ce înseamnă viaţa şi mă sperie puţin bătrâneţea, dar nu ca şi aspect fizic, doar ca neputinţă”, a mai explicat vedeta legat de așa-zisele crize ale vârstei de 30 și 40 de ani.
Recomandări
Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu
Ioana Ginghină este o cunoscută actriță, pe care telespectatorii au văzut-o în seriale de televiziune care s-au bucurat de mare succes.A debutat în anul 1996. Este căsătorită cu actorul Alexandru Papadopol, împreună cu care are o fetiță, Ruxandra.
Citește și: Simona Halep a câștigat titlul la Montreal. Este al treilea succes din 2018 și al 18-lea al carierei. Scandare anti-PSD din tribună, la finala cu Sloane Stephens / VIDEO
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Libertateapentrufemei.ro
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
FANATIK.RO
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
GSP.RO
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
Unica.ro
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Observatornews.ro
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
HOROSCOP
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul