În imaginea, care pare fi realizată după o partidă d sex, Kim stă cu spatele, etalându-și formele voluptoase, și mușcă dintr-un sandwich, în pat. După ce poza ar fi apărut, potrivit presei de peste Ocean, pe contul lui Kanye, nimeni nu a pus la îndoială faptul că în fotografie este Kim. Protagonista instanteneei are aceeași culoare a pielii, aceeași lungime a părului și aceleași forme rotunde.
Surpriza fost de proporții însă, după ce jurnaliștii de la TMZ au descoperit, că de fapt, în acea fotgrafie este o actriță de filme porno, Amia Miley, care seamănă incredibil de bine din spate cu Kim. Iar contul pe care a fost publicată imaginea  este … unul fals. Ceea ce a dat de gol pozasunt două piercing-uri pe care tânăra din imagine le are la nivelul mijlocului.
Vezi video aici!
Foto: Twitter/Amia Miley

Urmărește-ne pe Google News