FOTO: Facebook
Singura nemulțumire a vedetei este legată de carieră, care, din păcate, nu este așa cum își dorește. Cristina Spătar tânjește după succesul pe care îl avea în perioada în care era supranumită “regina r&b”. “Eu pe plan muzical nu prea reușesc să pătrund pe radio și când citesc niște aberații că m-am retras de pe piața muzicală… Nu m-am retras , intrați pe youtube și vedeți: la două luni scot o piesă, un single nou, nu m-am retras , eu muncesc, dar numai că pe radio intră numai cine are relații, pile și așa mai departe, vorba unui prieten care lucrează în radio și știe: doar pe cumetrii și pe prietenii! Deci când o să ne facem și noi prieteni pe acolo, o să ne auziți la radio, până atunci, mai stăm acasă”, a declarat, pentru Libertatea, Cristina Spătar, fiind vizibil afectată de situația din prezent. Artista reinvestește în muzică banii câștigați, sperând astfel că munca ei nu va fi în zadar și că piesele ei se vor auzi și la radio, fapt ce i-ar crește numărul concertelor.