Smiley, care are o relație cu fostul model Gina Pistol, a acordat un interviu pentru Mediafax, în care a vorbit despre familia sa, dar a și explicat care a fost cel mai mare eșec al său.
Smiley, care a mărturisit că își dorește un copil, a afirmat că cel mai mare eșec al lui a avut loc pe vremea când era copil și mergea la grădiniță.
„Eşecul a fost că eu m-am suit pe scenă la gradiniţă, aveam o piesă întreagă în care aveam şi eu un rol mic, şi n-am putut să scot nici un sunet, n-am zis nimic, am ieşit de pe scenă, pa, la mulţi ani! Şi ai mei au avut inspiraţia ca atunci când am ajuns acasă să mă înregistreze, pentru că eu ştiam toată piesa, ştiam toate rolurile din piesă, toate cântecele, toate poeziile, numai că în momentul ăla n-am fost în stare să zic nimic. Şi ei avut inspiraţia să mă ajute să trec peste momentul ăsta, să nu îl iau ca pe un eşec şi să învăţ de la asta. Şi să trec peste mult mai uşor. Şi cred că ăsta a fost un moment determinant pentru viitorul meu ca artist”, a declarat el.
Despre familia sa, Smiley a spus:
„Mama şi tata au avut înţelepciunea şi inspiraţia de a mă învăţa să fac alegeri. Şi e o treabă pe care o spun prietenilor mei, care acum au copii, le-am spus mă eu nu pot să vă sfătuiesc în privinţa asta deocamdată, (râde) dar ce vă pot spune din experienţa mea proprie, cel mai important lucru pe care l-am învăţat de la părinţii mei a fost să fac alegeri.
Întotdeauna ai mei m-au pus în faţa alegerilor, totdeauna mi-au dat de ales. Vrei să faci aşa sau vrei să faci aşa. Şi m-au lăsat să aleg singur chiar dacă în unele cazuri considerau că greşesc şi câteodată am greşit şi câteodată n-am greşit. Câteodată au fost de acord cu mine, câteodata nu (râde) bine, de cele mai mult ori n-au fost (râde), recunosc,dar mi-au dat cei 7 ani de acasă şi pe cei 14 şi au fost alături de mine şi sunt în continuare alături de mine indiferent de situaţie, indiferent dacă sunt de acord cu mine sau nu, ei îmi sunt alături. Şi, mă rog, nu numai părinţii, şi fratele meu, care e alături de mine fizic, că mă ajută cu, el fiind general manager la HaHa Production, e alături de mine cu totul, deci sunt foarte importanţi pentru mine”.
Citește și: EXCLUSIV / INTERVIU cu jurnalistul care a filmat primele zile ale războiului din Siria: ,,Crimele vor continua încă zece ani”