„The Lying Life of Adults” (4 ianuarie, Netflix)
Bazat pe romanul omonim al scriitoarei Elenei Ferrante, lansat în 2019, serialul în limba italiană urmărește drumul spre maturitate al Giovannei (Giordana Marengo) în orașul Napoli al anilor ‘90. Adolescenta își aude tatăl spunându-i mamei sale că este urâtă și că începe să semene cu sora lui înstrăinată, Vittoria (Valeria Golino). Acest lucru o determină să-și caute mătușa, iar această întâlnire o ajută să dezlege pânza de minciuni țesută în jurul ei.
„The Last of Us” (15 ianuarie, HBO Max)
Inspirat de popularul joc video postapocaliptic din 2013, serialul îi urmărește pe Ellie (Bella Ramsey), în vârstă de 14 ani, care este imună la o infecție cerebrală care a creat apocalipsa, și pe Joel (Pedro Pascal), supraviețuitorul care trebuie să o scoată dintr-o zonă de carantină și să o ducă în vestul Statelor Unite.
„Shrinking” (27 ianuarie, Apple TV)
Îndurerat de pierderea soției sale, terapeutul Jimmy Johns (Jason Segel) începe să-și încalce propriile reguli și să le spună clienților săi exact ceea ce gândește. Acest lucru atrage după sine o serie de schimbări drastice atât în viața pacienților săi, cât și a lui.
„White House Plumbers” (martie, HBO Max)
Având la bază volumul „Integrity”, scris de Egil și Matthew Krogh și lansat în 2007, serialul prezintă o unitate secretă de investigații a Casei Albe înființată în urma Pentagon Papers pentru a opri scurgerea de informații clasificate către presă. Foști agenți ai grupului, cunoscuți și sub numele de „reparatorii lui Nixon”, au efectuat spargerea de la Watergate, iar E. Howard Hunt (Woody Harrelson) și G. Gordon Liddy (Justin Theroux) au provocat fără să vrea prăbușirea președinției pe care încercau să o protejeze.
„All the Light We Cannot See” (Netflix)
Bazat pe romanul omonim al lui Anthony Doerr, câștigător al premiului Pulitzer, cele patru părți ale serialului examinează drumurile încrucișate ale lui Marie-Laure (Aria Mia Loberti), o adolescentă franceză oarbă, și ale lui Werner (Louis Hofmann), un soldat german din Franța celui de-Al Doilea Război Mondial.
„Queen Charlotte: A Bridgerton Story” (Netflix)
Actrița Golda Rosheuvel va reveni în rolul iconic al reginei Charlotte în povestea derivată din serialul de succes „Bridgerton”. Noul capitol prezintă relația ei de dragoste cu regele George și schimbarea socială pe care a catalizat-o.
„3 Body Problem” (Netflix)
Primul proiect major al producătorilor David Benioff și D.B. Weiss de la încheierea serialului „Game of Thrones”, epopeea SF îl are în centru pe Wang Miao, un fizician chinez și cercetător în domeniul nanomaterialelor, care e implicat într-o vastă conspirație după ce serviciile secrete de stat îi cer să se infiltreze într-un grup cunoscut sub numele de „Frontierele științei”, care a fost asociat cu o serie de sinucideri în rândul membrilor săi.
„The Palace” (HBO Max)
Kate Winslet va juca rolul principal și va fi producător executiv al serialului care spune povestea unui an petrecut între zidurile palatului unui regim autoritar în timp ce acesta începe să se destrame. Din distribuție mai fac parte actorii Hugh Grant, Andrea Riseborough și Matthias Schoenaerts.
„The Idol” (HBO Max)
Seria pune sub lupă relația complicată dintre Jocelyn (Lily-Rose Depp), o vedetă pop în ascensiune, și Tedros (The Weeknd), liderul unui cult contemporan.
„Faraway Downs” (Hulu)
Regizorul australian Baz Luhrmann își transformă apreciatul film „Australia” (2008) într-o serie limitată. Producția originală i-a avut în rolurile principale pe Nicole Kidman – Lady Sarah Ashley, o aristocrată engleză care moștenește ferma de vite Faraway Downs după moartea soțului ei – și pe Hugh Jackman – The Drover, care o ajută pe Lady Sarah Ashley. Cei doi își vor relua partiturile, alături de Brandon Walters, care o interpretează pe Nullah, un copil australian indigen birasial.