ComenteazăÎn copilărie, Amalia Enache și-a petrecut fiecare vacanţă de vară la ţară, locul unde alerga pe măidan, simţea gustul adevărat al fructelor şi era răsfăţată de bunica ei cu bucate gustoase. Tot de la ţară are şi cele mai frumoase amintiri din copilărie.
„Avea o casă albă cu ‘geamlâcuri, cum spunea ea, în care era mereu o curăţenie de farmacie, răcoare când era cald afară şi toropeală dulce când afară crăpau pietrele. O zugrăvea singură în fiecare primăvară. Se trezea la 5 dimineaţa să facă pâinea în cuptor şi mâncarea pentru prânz. Adesea ostropel, pentru că ştia că asta îmi plăcea. Apoi, pleca la câmp, unde într-un soare dogoritor muncea fără să se plângă vreodată. Avusese 14 fraţi şi cred că putea să îngrijească 100 de copii sau nepoţi. Pentru mine era mama-mare, stăpâna celui mai frumos loc de vacanţă. În satul ăla de câmpie, atât de diferit de muntele unde locuiam în restul anului, acolo la câmpie, unde vara soarele ardea şi oamenii munceau din greu, mi-am petrecut fiecare vacanţă. Într-o cameră în care erau tot timpul întinse fructe pe jos, la uscat. Citeam împreună cu verişoara mea zeci de cărţi în cele 3 luni de vacanţă de vară. Mama-mare, mereu muncită, harnică şi fără astâmpăr, nu ne lasă să facem nimic. „Nepoatele mele învaţă”, se lăuda ea, chiar şi când noi citeam române siropoase. Stăteam apoi noaptea cu ea şi cu ‘moşica, sora lui tata-mare, sub un cer mereu plin de stele. Moşica ne cânta romanţe şi vorbea lucruri pe care copiii n-ar fi trebuit să le audă. Mama-mare picotea de oboseală, dar nu se clintea din poartă. Era fericirea ei să fim împreună, toţi, la ea acasă. Spunea că i se ‘zbate ochiul cu zile întregi înainte să ajungem la ea, semn că ne apropiem.
Când ne-am ţinut de mâini pentru ultima dată, am ştiut că e pentru ultima dată, deşi ea era ca întotdeauna, pe picioarele ei, nu arăta bolnavă şi nu avea nevoie de niciun ajutor. Şi tot atunci am ştiu că va fi pentru toată viaţa modelul meu de femeie”, a scris Amalia Enache pe site-ul de socializare Facebook.