Brigitte Sfăt, care este căsătorită în prezent cu fostul mare jucător de tenis Ilie Năstase, a fost invitată la o emisiune de la Antena Stars.

Brigitte Sfăt, care a izbucnit în lacrimi la TV în urmă cu ceva timp, și-a deschis sufletul și a vorbit despre bătăile pe care le primea de la fostul ei soț.

Bruneta a trecut prin momente de coșmar alături de Ovidiu Torj.

„Acum ceva ani a murit primul meu soț. Am fost eliberată de mai multe ori din închisoare, și am pierdut multe, inclusiv restaurantul care îmi rămăsese a luat foc. M-am apropiat de Dumnezeu atunci. Am ieșit din închisoare unde am stat un an jumătate, l-am cunoscut pe fostul meu soț, Ovidiu, cu care am o fetiță. Aveam foarte multe necazuri. Munceam enorm. Am pierdut aproape tot. Discotecile și clubul, chiar și un hotel care era în contrucție, în total mai mult de 1 milion de euro. Am muncit chiar și 20 de ore la restaurantul care îmi rămăsese. Am fost blestemată, mi s-au făcut vrăji, m-am accidentat la mână și aproape că mi-a tăiat-o. Dar am scăpat și de acestea.

Soțul meu mă bătea, într-o zi am crezut că mi-am văzut moartea cu ochii. Totul pentru că am uitat să închid apa. Și ne-am inundat. M-a bătut atât de tare! Am fost atât de speriată, îl vedeam aproape ca un demon. Am ieșit din casă în pantaloni scurți, am fugit așa cum eram mutilată, cu fisură pe craniu, hematom pe splină. Am fugit și m-am ascuns. A fost prima dată când m-a bătut atât de tare. Am lăsat totul și am plecat.

Cel mai nasol este să lupți cu ura oamenilor și răzbunarea oamenilor, persoane care își pun în cap să te distrugă. Soțul meu și prietenii lui mă batjocoreau, eu eram pur și simplu singură. Penru că el era un tip cunoscut în Timișoara și prietenilor mei le era frică să mă ajute că le era frică de el. Familia mea mă ajuta, dar familia mea era destul de timorată de el. Mama mea era destul de în vârstă și nu voiam să se îngrijoreze”, a spus Brigitte Sfăt la Antena Stars.

„În momentul în care am fugit de soțul meu, aveam datorii multe la furnizori și mi-a dat afară toți angajații. De pe o lună pe alta, trăiam. Am stat în chirie, îmi vindeam pur și simplu lucrurile din restaurant. Am trecut prin toate astea, așa se întâmplă când nu ai pe nimeni. Așa m-a cunoscut Ilie, fostul meu soț era un om foarte rau care a vrut să mă distrugă cu totul. Când i-am cerut să-mi văd copilul, mi-a zis că o să-mi taie toate crăcile. Ca să mă întorc la el. Casa din Timișoara am pierdut-o. Am avut un divorț destul de urât. De multe ori, fostul meu soț a intrat în emisiune ca să zică lucruri rele despre mine”, a mai spus vedeta.

„Recent, m-a atacat fizic într-un supermarket. I-am dus pachete în celulă și el m-a atacat după. I-am facut și o plângere. S-a întâmplat de mai multe ori. Eu nu mai visez la nimic. Nu am vorbit 7 ani despre asta. Orice femeie care este bătută de soț, trăiește cu speranța că se va schimba. Și eu m-am rugat mult pentru el…

Am sperat că acest om să se schimbe pentru a fi doi părinți decenți pentru fetiță. Dar orice efort făceam, el nu era acolo pentru mine. Omul acesta nu mulțumește, îți trage încă un pumn. Eu am ajutat pentru că am vrut să fim o familie pentru fetița noastră. Eu nu mai vorbesc cu el. Nu-mi este frică de el, ci doar de Dumnezeu. M-a atacat de față cu Ilie, am sunat la poliție și a plecat. Eu am credință în Dumnezeu și atât. Dumnezeu mă va proteja și de acum înainte”, a încheiat Brigitte Sfăt.


Citește și: VIDEO / Cerasela din Leordeni, cerșetoarea care cântă imnuri religioase. ”M-ai văzut, m-ai ajutat, Domnul fie lăudat, măi…”


 

Urmărește-ne pe Google News