„Capitolul 27″ l-a băgat în scaunul cu rotile pe Jared Leto
Actorul american de 47 de ani n-a avut probleme când a slăbit pentru „Recviem pentru un vis” sau „Dallas Buyers Club”, însă lucrurile s-au schimbat când a trebuie să pună 30 de kilograme ca să intre în pielea personajului Mark Chapman, asasinul lui John Lennon, în „Capitolul 27”.
Ca urmare a faptului că s-a îngrășat atât de mult într-un timp foarte scurt, Jared Leto s-a îmbolnăvit de gută! „Spre finalul filmărilor, aveam dureri insuportabil de picioare. Am avut nevoie de un scaun cu rotile. Organismul intrase în șoc. Mi-a luat un an să-mi revin, dar la forma de dinainte nu cred că voi mai ajunge vreodată”, a declarat actorul pentru L.A. Times. El a primit peste 3 milioane de dolari salariu pentru filmul care l-a lăsat, pe viață, cu o boală gravă de articulații.
Tom Hanks a făcut diabet după „Philadelphia” și „Naufragiatul”
Rolul avocatului bolnav de SIDA din „Philadelphia” și cel al angajatului FedEx din „Naufragiatul” i-au adus lui Tom Hanks 20 de milioane de dolari, un Oscar, un Glob de Aur și un diabet de tip 2. Cele două diete extreme ținute înainte sau în timpul filmărilor – ambele personaje erau, spre finalul filmului, piele și os -, i-au dezechilibrat serios organismul, iar actorul crede că acest lucru, combinat cu o predispoziție genetică de care nu știa, ar fi dus la îmbolnăvirea lui.
Conform unor surse din industria filmului, Hanks ar fi slăbit 14 kg pentru „Philadelphia” și 25 kg pentru „Naufragiatul”.
George Clooney a vrut să se sinucidă, din cauza durerilor atroce, după „Syriana”
Scenele de tortură din „Syriana” s-au dovedit tortură la propriu pentru George Clooney. Actorul și-a spart capul în timpul unei cascadorii și și-a lezat atât de grav coloana vertebrală, încât doctorii i-au găsit la investigații scurgeri de lichid cerebro-spinal. Specialiștilor le-a luat ceva vreme până au descoperit cauza durerilor insuportabile de care se plângea actorul, între timp, Clooney mărturisind pentru revista Rolling Stone că ajunsese să se gândească să se sinucidă. Nu l-au consolat nici Oscarul primit la categoria „cel mai bun actor într-un rol secundar”, nici onorariul, care a fost infim, raportat la valoarea lui: 350.000 de dolari.
Jackie Chan, operat pe creier: „M-am ales cu o plăcuță de metal în cap”
Jackie Chan aproape că n-are oscior din corp pe care să nu și-l fi rupt la filmări. Actorul asiatic a insistat de la începutul carierei să-și facă singur cascadoriile, așa că acum are în palmares nu doar câteva zeci de pelicule, ci și tot atâtea accidentări. A povestit că și-a dislocat umerii în repetate rânduri și s-a rănit de mai multe ori la coloană, dar cea mai serioasă accidentare a suferit-o însă în timpul filmărilor la „Armura divină 2”. „Era o cascadorie simplă, trebuia să sar de pe o rampă. Am căzut, m-am lovit rău și am fost operat pe creier. M-am ales cu o plăcuță de metal în cap”, a povestit actorul pentru revista Parade.
Sylvester Stallone și-a rupt coloana la filmările pentru „Eroi de sacrificiu 3″, iar Jason Statham era să moară înecat!
În seriile „Rambo” și „Eroi de sacrificiu”, Sylvester Stallone și-a rupt gâtul și coloana și și-a dislocat ambii umeri. Cel mai rău a fost în „Eroi de sacrificiu 3”, când, în urma unei căzături groaznice, a ajuns la cuțit! „Mi-au pus o bucată de metal în coloană… așa că dacă auziți un scârțâit, e spatele meu, nu-s pantofii”, a declarat el, glumeț, la un timp după intervenție.
Aceeași peliculă era să-i fie fatală unui coleg de platou: Jason Statham era să moară în timpul filmărilor! Actorul britanic a plonjat în mare cu un TIR încărcat, la volanul căruia se afla, după ce frânele au cedat. Spre norocul lui, Statham a fost înotător de performanță – chiar a concurat la Olimpiadă, la proba de scufundări – și asta l-a ajutat să se salveze.
Salariul lui Stallone a fost de 15 milioane de dolari pentru fiecare film din seria „Eroi de sacrificiu”, dar onorariul lui Statham nu e cunoscut; se știe doar că este mult, mult mai mic.
Linda Hamilton a surzit în „Terminator 2: Ziua judecății”, Bruce Willis, la filmările pentru „Greu de ucis”
În timpul filmărilor la „Terminator 2: Ziua judecății”, film care i-a băgat în cont 1 milion de dolari, actrița din rolul lui Sarah Connor s-a zăpăcit după ce-a tras mai multe duble cu scena în care încearcă să scape din spitalul de psihiatrie și a uitat, când regizorul a trigat din nou „motor”, să-și pună căștile în urechi. Zgomotul produs de arma cu care Terminatorul lui Schwarzenegger a-ncercat să-l oprească pe Terminatorul T-1000 interpretat de Robert Patrick (cel care voia s-o elimine) i-a distrus timpanul, iar Linda Hamilton și-a pierdut auzul într-una dintre urechi.
Tot din pricina unei arme cu care s-a tras prea aproape de capul lui, Bruce Willis și-a pierdut două treimi din auz la urechea stângă. S-a întâmplat în timpul filmărilor la „Greu de ucis”, pentru care a încasat 5 milioane de dolari. Rumer, una dintre fiicele sale și ale lui Demi Moore, a explicat, câțiva ani mai târziu, că acesta e motivul pentru care, uneori, actorul nu e prea vorbăreț în timpul interviurilor de promovare a filmelor sale: se chinuie să audă întrebările.
Jaimie Alexander și-a rupt spatele și a paralizat la filmările pentru „Thor: Întunericul”
Jaimie Alexander, interpreta luptătoarei Sif în seria „Thor”, a căzut de la înălțime în timpul filmărilor la „Thor: Întunericul”. „M-am ales cu o hernie toracală, mi-am discolat umărul stâng, mi-am rupt mușchiul romboid drept și mi-am ciobit 11 vertebre. A doua zi, îmi paralizaseră mâna și piciorul drept”, a povestit ea pentru MTV News. A făcut fizioterapie o lună și și-a recăpătat controlul asupra membrelor, dar va trebui să-și protejeze coloana pentru tot restul vieții.
„James Bond” l-a băgat în spital pe Daniel Craig de 6 ori
O părea agentul 007 invincibil, însă actorul care-l joacă nu e. Daniel Craig s-a accidentat în aproape fiecare film din serie în care a jucat! În „Casino Royale” a rămas fără doi dinți, iar în „Spectre” și-a rupt ligamentele la unul dintre genunchi. „Partea mea de consolare” l-a băgat de mai multe ori în spital: și-a rupt un mușchi de la umăr, și-a fisurat câteva coaste, și-a retezat un deget (care i-a fost reatașat însă de chirurgi) și a luat o explozie în plină față, după această ultimă accidentare având nevoie de chirurgie plastică reconstructivă. E drept însă că a și câștigat serios de pe urma filmelor care l-au “fărâmat”: peste 20 de milioane de dolari
Dylan O‘Brien și-a strivit capul în „Labirintul: Tratament letal”
Un an s-a întârziat lansarea peliculei „Labirintul: Tratament letal”, ultimul din serie, după ce actorul principal a suferit un accident horror, iar filmările au fost întrerupte. Dylan O’Brien și-a zdrobit jumătate de cap în timpul unei cascadorii cu o motocicletă. Medicii s-au chinuit să-l salveze – o parte a craniului i-a fost înlocuită cu plăcuțe metalice -, apoi să-i reconstruiască fața pe jumătate distrusă.
„Kill Bill” a lăsat-o pe Uma Thurman cu genunchii și coloana „praf”
Uma Thurman a avut de filmat o scenă în care gonea cu mașina, într-unul din filmele din seria „Kill Bill” (de pe urma cărora a câștigat 24 de milioane de dolari). Regizorul Quentin Tarantino a asigurat-o că mașina e în perfectă stare și că drumu-i ca-n palmă. În realitate… „Era o rablă pe 4 roți. Scaunul șoferului nu era bine fixat. Iar drumul nu era asfaltat”, a povestit actrița pentru The New York Times. Ea a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe drum și a intrat într-un copac. La câțiva ani după filmări, a mărturisit că a avut momente, după accident, când “credeam că nu voi mai merge niciodată” și că a rămas cu sechele la coloana cervicală și la ambii genunchi.
Fotografii: Northfoto