Prima dată, Cătălin Botezatu le-a luat pe doamne la bani mărunți. El a observat ce greșeli fac miresele atunci când își aleg rochiile. „La o nuntă, prima greșeală pe care o fac femeile este să își facă o rochie asemănătoare cu a unei vedete, să-și facă rochii pe care le văd pozate pe manechine de 1,80 m, care sunt urcate și pe un piedestal și care dau așa, o chestie statuară, ele neavând măsurile necesare pentru o astfel de rochie. Atunci de multe ori, domnișoarele care sunt mai mici de înălțime, mai grăsuțe, nu e nimic rău în asta, Doamne ferește, dar dacă au o rochie cu crinolină, vor arăta ca o butelie cu husă.

Plus că nu își dau seama că o crinolină din aceea mare e frumoasă, e adevărat, dar pe o femeie înaltă. Și în momentul când stai 12 ore, 20 de ore la o nuntă, cu crinolina aia, când te așezi jos se vede așa…”, a declarat creatorul de modă.

„Nu mai contează… deci asta e cea mai mare greșeală la doamne. O altă mare greșeală este ca la nuntă să îți alegi o rochie de o altă culoare decât alb imaculat sau ocru pentru că ori ești mireasă, ori nu mai ești mireasă”, a mai adăugat el.

În ceea ce îi privește pe miri, Cătălin Botezatu a spus că bărbații greșesc mai puțin atunci când vine vorba de vestimentația lor de la nuntă. „Iar la bărbați, bărbații nu prea fac greșeli așa pentru că ei merg la un magazin, la un stilist, se îmbracă frumos și cu asta basta. Nu recomand bărbaților să se îmbrace colorat la nuntă sau, mai e o chestie din străbuni, să ne asortăm puțin.

Nu, domnule. Mireasa e într-un fel, mirele în alt fel. Puteți să aveți ceva, o chestie, oricum o să aveți în comun o viață întreagă sau câțiva ani. Nu faceți chestie asta, să vă asortați ca mireasă și ca mire”, a mai declarat designerul pentru Wownews.

Când vine vorba despre tradițiile și obiceiurile de la nunțile românești, Cătălin Botezatu spune că nu merge la foarte multe și nu știe exact ce se întâmplă. Nu îi place însă atunci când maneliștii primesc dedicații și nu duc la bun sfârșit o melodie.

„Tradițiile sunt faine. Eu nu prea merg la nunți, dar am văzut tot felul de tradiții care fac deliciul unei nunți. Chiar și treaba asta cu manelele, că dimineața, știi cum e, toți vin ca niște prințese, ca niște prinți, și apoi toată lumea își dă arama pe față, bagă o manea. Ăștia suntem. Suntem balcanici, ne plac manelele, dansăm pe manele, le iubim.

Dar uite de ce nu iubesc eu maneliștii foarte tare, deși îi îmbrac pe toți. Domne, când încep să cânte o melodie, 10 minute sunt numai dedicații. Cântă, Doamne iartă-mă, maneaua aia, și apoi dă maneaua sau dă dedicațiile la început”, a spus el.

„La o nuntă nu îmi mai place faptul că un om organizează o nuntă, bagă mulți bani în acea nuntă și începe să invite. Lumea îi confirmă și omul ăla comandă 100 de meniuri și vin 50 de persoane. Asta e urât din partea invitaților”, a încheiat Cătălin Botezatu.

Urmărește-ne pe Google News