Nici Larisa Drăgulescu (foto stânga) nu a scăpat de furia bărbatului ei, gimnastul Marian Drăgulescu. În 2009, blonda a depus plângere la poliţie, apoi a intentat divorţ. „M-a bătut şi m-a lovit cu piciorul în faţă”, mărturisea Larisa cu ochii înlăcrimaţi în 2009.

Prezentatoarea TV Oana Frigescu a fost bătută de fostul soţ într-o perioadă când acesta trebuia să fie mai atent şi mai tandru ca oricând: vedeta era însărcinată când a fost lovită. Ulterior, conform magistraţilor, Oana a reuşit să probeze toate scenele de violenţă pe care le-a descris în cererea sa de divorţ depusă în 2011.

De o bătaie în public a avut parte Andreea Spătaru. Aceasta a fost trasă de păr şi lovită de iubitul ei, cunoscut sub numele de „Boschet” în plină stradă. Din nefericire pentru Andreea, paparazii au fost şi ei la faţa locului şi au surprins scenele de groază. La vremea respectivă, vedeta a refuzat să vorbească despre eveniment, spunând însă că nu se consideră o victimă a violenţei domestice.
Pe vremea în care era foarte tânără şi Bianca Drăguşanu a avut probleme cu un partener violent. „Ajunsese să nu se mai poată controla. Era foarte gelos, iar atunci când făcea câte o criză, venea şi o lua cu forţa de acasă. Odată a răpit-o din faţa blocului, îmbrăcată doar în pijamale. Bătăile erau la ordinea zilei, însă, la un moment dat, prin 2004, a lovit-o până nu s-a mai mişcat. A ajuns la spital în comă. În plus, ea suferise un accident la un picior, iar prietenul ei a lovit-o chiar peste rană. A avut un hematom mare, care apoi s-a infectat. A fost groaznic pentru ea, mai ales că doctorii i-au spus, chiar de ziua ei, că s-ar putea să-i fie amputat unul dintre picioare”, a povestit în 2011 un apropiat al Biancăi.
Citeşte şi: „Alexandra Stan: IUBIRE SAU NAIVITATE ABSOLUTĂ?”

 
 

Urmărește-ne pe Google News