Geanina Ilie a ales, în ultimele luni, vestimentații realizate atât de designeri români, cât și de mari case de modă internaționale. De la autohtonii Mirela Stelea și Dana Budeanu, până la renumitele Dolce&Gabbana, Manoush, BCBG Max Azria, Herve Leger, Burberry, Miu Miu, Diane von Furstenberg, pe care le-a accesorizat perfect cu pantofi sau sandale Christian Louboutin sau Giuseppe Zanotti.

“Au fost dese cazurile când mi-am ales singură vestimentația, însă de multe ori apelez și la stilistul meu personal care îmi găsește hainele adecvate tipului de eveniment la care particip. Este foarte important să respecți codul vestimentar. Este o dovadă de respect față de organizatori și față de ceilalți invitați. În timpul liber mă îmbrac în general simplu și nu îmi place să-mi încarc ținutele. Un stil vestimentar original nu înseamnă a avea din cap până în picioare ultimele noutăți în materie de modă, ci de a ști ce haine ți se potrivesc și de a le combina corect și neabuziv. Vara îmi place să port rochițe lejere cu sandale cu talpa joasă. Rar port tocuri în timpul zilei. Anul acesta, spre exemplu, am purtat multe elemente din piele, geci, pantaloni și ghetele cu ținte, sneackerși și cămăși fluide”, declară vedeta de televiziune.

 
 

Urmărește-ne pe Google News