El a fost văzut zilele trecute într-un scaun cu rotile, incapabil să meargă pe picioarele lui, a notat The Sun.

Phil Collins efectuează un turneu în Statele Unite ale Americii – „Still Not Dead Yet Live” (Încă n-am murit!).

Duminică, el a căzut pe scenă la Spectrum Center, din Charlotte, în timp ce încerca să se așeze pe un scaun.

Lumea a început să țipe când l-a văzut că s-a prăvălit pe spate. Cu o zi înainte de acest accident, când se afla în Atlanta, Phil Collins a fost văzut când n-a putut să se miște fără un scaun cu rotile.

Șoferul l-a ajutat să se așeze și l-a împins.

Problemele au început încă din 2011 pentru cunoscutul cântăreț care s-a remarcat de când făcea parte din trupa „Genesis”. Din cauza unor probleme medicale, el nu mai putea cânta la tobe.

El și-a anunțat atunci retragerea, dar a revenit pe scenă. Din 2015, după o operație la spate, Phil Collins a început să folosească un baston, de care s-a ajutat și la concerte ulterioare.

În 2017, el și-a anulat două concerte programate la Londra după ce a căzut în camera de hotel.

SURSA FOTO: Splash News


 
 

Urmărește-ne pe Google News