“Nu ştiu dacă contează atât de mult aspectul fizic, cât contează carisma pe care o are omul respectiv, ceea ce exprimă. Pentru mine este foarte important ca un bărbat să-mi inspire siguranţă”, a spus Celia pentru revista Pro Tv Magazin.
Artista, care a participat de curând la filmările emisiunii „Miss băiatul de la ţară”, de la Prima TV, susţine că a descoperit că băieţii care locuiesc în mediul rural sunt foarte educaţi.
“Băieţii de la ţară sunt foarte educaţi, dar asta nu înseamnă că nu există rămurele uscate şi la oraş şi la sat. Nu cred că bunul simţ are vreo legătură cu locul în care te naşti, ci mai degrabă depinde de caracterul fiecăruia”, a spus artista, precizând că s-a simţi foarte bine la filmări, până în momentul în care a primit o veste groaznică – tatăl ei a decedat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News