Celia este mămica unui băieţe frumos şi sănătos, pe nume Angelo, pe care îl iubeşte ca pe ochii din cap. Vedeta trăieşte însă cu un regret, că tatăl ei, care s-a stins din viaţă acum trei ani. Bărbatul a murit şi nu a apucat să îşi vadă nepoţelul, iar cântăreaţa suferă enorm din această cauză.
„Azi se fac 3 ani de când ai plecat, tăticul meu, dar ai trimis în viaţa noastră un înger care ne alină şi ne luminează viaţa, ne bucură inimile şi zilele în care ne ia dorul de tine! Te iubim, te vom iubi până la sfârşitul zilelor noastre”, a scris artista pe contul ei de Facebook, unde a postat şi melodia ei „Dor de noi”.
Tatăl Celiei s-a stins din viaţă în urma unui infract, la vârsta de 50 de ani.
„Nu este durere mai mare ca asta. L-am pierdut pe cel mai bun tată din lume. Am avut o familie perfectă. Am fost șocată când verișorul meu m-a sunat și eu nu înțelegeam de ce îmi spune „condoleanțe“. Am zbierat de durere când am aflat că tati nu mai e. A fost răpus de un stop cardiac. Suntem terminate toate trei: eu, mama și sora mea “, declara atunci Celia printre lacrimi.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
FANATIK.RO
Minunea naturală de care puțini oameni au auzit. Este un loc unic în lume care merită văzut
Elle.ro
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
Unica.ro
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Observatornews.ro
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
HOROSCOP
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt