Concert Celine Dion în București, pe 29 iulie 2020. Confirmare oficială

UPDATE 26 septembrie: Este oficial! Celine Dion va cânta la București pe 29 iulie 2020.

Detaliile legate de prețurile biletelor vor fi anunțate curând de către organizatori.

UPDATE 29 august: Din informațiile aflate de Libertatea, cântăreaţa Celine Dion ar concerta pe Arena Naţională în luna iulie a anului viitor.

„Momentan nu a fost stabilită o dată exactă, dar este vorba de luna iulie a anului 2020. A fost o discuție cu reprezentanții artistei și s-a convenit să fie luna iulie”, au dezvăluit sursele ziarului.

Mai mult, din alte surse, cel care a venit cu propunerea concertului în România a fost impresarul Marcel Avram. Evenimentul ar urma să aibă loc prin compania D&D East Entertainment.

Avram este născut în România în 1938 și acum stabilit prin Germania. El este omul care i-a adus în România pe Michael Jackson (în 1992 și 1996), Robbie Williams, Iron Maiden, Rammstein, Bon Jovi, AC DC, Rihanna sau Rihanna. Mai mult, Avram a organizat patru turnee pe patru continente cu Michael Jackson!

Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”
Recomandări
Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”

Gabriela Firea a spus că Celine Dion ar putea susține un concert pe Arena Națională din București vara viitoare și că urmează să discute cu Federația Română de Fotbal, pentru a se pune de acord în privința unui calendar.

„(Pe Arena Naţională, n.r.) prioritate au competiţiile sportive, sub nicio formă nu dorim să le punem în pericol, dar sunt şi solicitări care merită să fie analizate, pentru organizarea unor alte tipuri de evenimente, mari concerte. Avem acum, spre exemplu, venită solicitarea la PMB – Direcţia Investiţii, din partea impresarilor unei artiste internaţionale, pe care sunt convinsă că vor să o vadă cât mai mulţi români la Bucureşti, şi anume Celine Dion. Perioada în care ar putea să vină la Bucureşti este vara viitoare. Cu siguranţă vom vorbi cu Federaţia Română de Fotbal, cu reprezentanţii echipelor care închiriază de obicei Arena şi ne vom pune de acord şi să stabilim, bineînţeles, împreună acest calendar. Dar din verificările pe care le-am făcut până acum nu ar pune în pericol calendarul competiţional”, a spus Gabriela Firea, într-o declaraţie de presă susţinută la Arena Naţională.

Arena Națională va găzdui trei meciuri de la Euro 2020

Din luna martie 2020 Arena Națională își închide porțile și niciun eveniment nu va mai avea loc aici. Totul pentru pregătirea Campionatului European care va avea loc și în România. Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. După această dată, stadionul intră din nou în administrarea totală a Primăriei București.

„Trebuie să desființăm regimul Putin și dictatura sa”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (V)
Recomandări
„Trebuie să desființăm regimul Putin și dictatura sa”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (V)

Cine este Celine Dion

Celine Dion, cântăreață canadiană, a devenit cunoscută în anii 80 după câștigarea concursurilor Yamaha World Popular Song Festival și a Eurovisionului.  

A urmat lansarea mai multor albume în limba franceză, iar în 1986 a semnat un contract cu Sony Records. În anii 90 a obținut succes la nivel mondial după lansarea câtorva materiale discografice de succes în engleză și franceză, devenind unul din cei mai bine vânduți cântăreți din istoria muzicii.

În anul 1999, Dion a decis să se retragă pentru o perioadă din industria muzicală pentru a petrece mai mult timp cu familia, soțul ei fiind diagnosticat cu cancer.

A revenit în 2002 în atenția publică și a semnat în același an un contract pe 3 ani (care s-a extins ulterior la o perioadă de aproape 5 ani) pentru a apărea de 5 ori pe săptămână în spectacole organizate la Caesar’s Palace, unul din hotelurile cele mai cunoscute din Las Vegas.

După ce a vândut peste 400.000 de mii de bilete pe percursul anului 2016 datorită turneului său de a promova cel mai nou album, ‘Encore Un Soir’, Dion a reușit să revina în forță cu single-uri de succes precum ‘Encore Un Soir’, ‘ Recovering’, iar în mai 2018 cu ‘Ashes’ tema centrala a filmului ‘Deadpool 2’, care a fost un cantec de poziția 1 în Canada, iar în restul țărilor, poziționându-se în top 10.

Deputatul AUR care a primit fraudulos locuință de la MApN și a vândut-o de 13 ori mai scump. Condamnat, generalul Mircia Chelaru a încercat să anuleze sentința
Recomandări
Deputatul AUR care a primit fraudulos locuință de la MApN și a vândut-o de 13 ori mai scump. Condamnat, generalul Mircia Chelaru a încercat să anuleze sentința

Între anii 2008 si 2018, ea a vandut peste 50 de milioane de materiale discografice, și peste 5 milioane de bilete in toata lumea, câștigând peste 600 de milioane de dolari.

Celine Dion a anunțat recent că va porni într-un nou turneu mondial, intitulat Courage World Tour, și care se va întinde până în anul 2020. Turneul se va desfășura în SUA și Canada, iar singura confirmare pentru Europa este la Londra, pe 5 iulie la festivalul British Summer Time, scrie infomusic.ro.

Celine Dion a lansat de curând, trei noi piese de pe următorul album, „Courage”. “Imperfections”, “Lying Down” și “Courage” sunt melodii cu o nouă direcție creativă pentru artistă și vor putea fi ascultate live în timpul concertului de la București.

Foto: Hepta

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
Știrileprotv.ro
Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
De sâmbătă, 19 octombrie 2024, ora 9, astrele se aliniază pentru trei zodii. Doar lucruri bune și belșug se anunță în viețile lor
FANATIK.RO
De sâmbătă, 19 octombrie 2024, ora 9, astrele se aliniază pentru trei zodii. Doar lucruri bune și belșug se anunță în viețile lor
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
GSP.RO
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
Se deschide un nou mall lângă București. Va avea un supermarket 100% românesc și un fast-food care intră în premieră pe piața din țara noastră
FANATIK.RO
Se deschide un nou mall lângă București. Va avea un supermarket 100% românesc și un fast-food care intră în premieră pe piața din țara noastră
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Financiarul.ro
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Satul din România în care soarele răsare de două ori. Reacţia unui turist din Tokyo când ajunge pentru prima dată aici
Observatornews.ro
Satul din România în care soarele răsare de două ori. Reacţia unui turist din Tokyo când ajunge pentru prima dată aici
Horoscop 19 octombrie 2024. Taurii se simt bine și ar vrea să răspândească și în jurul lor această stare
HOROSCOP
Horoscop 19 octombrie 2024. Taurii se simt bine și ar vrea să răspândească și în jurul lor această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI