Deşi părea că are una dintre cele mai solide căsnicii de la Hollywood, celebra Celine Dion divorţează de Rene Angelil (71 de ani), după 19 ani de mariaj, anunţă revista americană National Enquirer. Artista a recunoscut, nu de mult, că, în trecut, între ea şi soţul său au mai existat tensiuni şi din cauza faptului că lucrează împreună, dar au reuşit de fiecare dată să îşi rezolve probleme şi să treacă peste ele cu ajutorul comunicării.
Însă, de data aceasta, neînţelegerile dintre ei au înfuriat-o atât de tare pe artistă, încât e decisă să pună punct căsniciei. Cântăreaţa a încetat deja să mai poarte verigheta, publicaţia notând că e posibil ca diferenţa de vârstă dintre ei săşi spună cuvântul, Celine fiind cu 26 de ani mai tânără decât soţul ei.
Astfel, odată cu intentarea divorţului, între cei doi începe şi lupta pentru averea de 720.000.000 de dolari, dar şi pentru custodia celor trei băieţi: cel mare în vârstă de 12 ani şi gemenii în vârstă de 3 ani. Celine Dion şi Rene s-au cunoscut în anul 1980, când artista avea doar 12 ani, Rene Angelil devenindu- i manager, iar în decembrie 1994 şi soţ, el fiind şi cel care i-a adus recunoşterea mondială.
Foto hepta.com