Interpreta superhitului „My heart will go on” a considerat că nu are de ce să se deplaseze alături de prieteni şi familie până la un waterpark, motiv pentru şi-a construit un parc acvatic acasă!
Celine şi soţul ei, Rene Angeli, care au împreună un băiat de nouă ani, Rene-Charles, au cumpărat locuinţa din Florida în 2005, plătind fabuloasa sumă de 12,5 milioane de dolari. Deşi piaţa imobiliară a scăzut, îmbunătăţirile pe care cei doi le-au făcut în casă i-au crescut acesteia valoarea, imobilul valorând aproximativ 20 de milioane de dolari în acest moment.
Artista de 42 de ani a dezvăluit recent că ar face orice pentru a mai avea încă un copil. „Voi încerca cu soţul meu până va merge”, a spus Celine despre Rene, acum în vârstă de 68 de ani.