„În primul rând este înțelegătoare. Și eu sunt foarte mișto, la modul la care am făcut multe greșeli în viață. Am avut relații destul de lungi, dar cu Raluca este o chimie pe care nu am mai avut-o. Ne susținem foarte mult în proiectele personale.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Mie îmi place să gătesc, să lucrez în grădină, fiecare are ceva de făcut. Suntem mai căsătoriți decât unii care au acte și asta din punctul de vedere al înțelegerii și al chimiei. Mă înțeleg cu Raluca fără să vorbim prea mult.

Eu am început să nu mai am răbdare, adică în sensul bun, deci nu mai stau să mă cert, las de la mine. Îmi văd de treburile mele, nu prea avem motive reale de ceartă. Am învățat ceva de la italieni chiar dacă Raluca mă contrazice: mai bine singur decât prost însoțit.

Se înțelege bine și cu mama chiar dacă ea nu se bagă în treaba noastră. Mama este o eroină pentru mine și arată bine la 80 de primăveri”, a declarat Cezar Ouatu pentru Fanatik.

Artistul a dezvăluit și că iubita lui s-a apucat de gătit, de dragul său. „Ea nu gătea dar de un an și ceva mai gătește, din dragoste. Eu sunt un bucătar periculos. Bucătăria mediteraneană este preferata mea. Am un preparat care-mi iese perfect, spaghete cu creveți.

Sunt maestru pentru că nu iau sosuri din comerț, le fac, caut până și trufele în pădure. Îmi place să mănânc, asta-i adevărul. Mai și ieșim dar ne place să avem chestia asta, să stăm acasă să mâncăm, numai noi, a mai adăugat Cezar.

 
 

Urmărește-ne pe Google News