Au trecut mai bine de 15 ani de când o veste tragică i-a dat viața peste cap. La doar o oră după ce vorbise cu soțul său, George Fronea, cel pe care l-a numit marea sa dragoste, Cezara Dafinescu era anunțată că acesta se zbătea între viață și moarte, pe un pat de spital, din cauza unui accident de motocicletă pe care-l suferise. Chiar și așa, actrița a crezut că soțul său își va reveni.

Pierderea lui a fost cea mai grea lovitură pe care i-o dădea destinul. Actrița a suferit atunci o depresie. Și s-a ales cu o bulimie, după cium însăși mărturisea. În prezent însă, chiar dacă mai suferă în tăcere, Cezara Dafinescu a luat viața de la capăt. Actrița a vândut ce o lega de Capitală, inclusiv casa primită de la tatăl său, fost general în Armată, situată într-o zonă bună din Capitală.

„Acum stau la Corbeanca”, ne-a spus actrița.

La 70 de ani, aceasta parcă trăiește o a doua tinerețe, iar teatrul o ajută să privească viața cu optimism.

Ambii nepoți au câștigat titlul de Mister Boboc!

Actrița a fost de o frumusețe răpitoare în tinerețe. Iar cei doi nepoți, băieții fiicei sale, Raluca, par să o moștenească! Atât Andrei, care acum este student, cât și Petru au câștigat în liceu titlul de Mister Boboc și frâng inimile multor tinere. Deși actrița are agenda plină cu reprezentații, ea își face timp să stea și cu nepoții săi. Recent, Cezara Dafinescu a primit titlul de cetățean de onoare al Capitalei, alături de alte personalități din diferite domenii.

CITEȘTE ȘI:

Ministerul Sănătății i-a dat aviz escrocului italian Matteo Politi, care a ajuns să opereze de zeci de ori în România, chiar și la spitalul privat Monza, fără studii de medicină! A fost depistat de asistente că nu știa să-și pună mănușile!

 
 

Urmărește-ne pe Google News