Actorul Charlie Sheen a fost dat în judecată pentru o presupusă agresiune sexuală comisă asupra unei foste angajate a unei clinici de stomatologie din Los Angeles, anunţă Mediafax.
Starul american afirmă că acuzaţiile care i se aduc sunt absurde.
Margarita Palestino, care l-a dat în judecată pe Charlie Sheen, afirmă că acesta i-a pipăit sânul stâng şi a încercat să îi scoată sutienul, în timp ce se afla într-un cabinet de stomatologie. Reclamanta mai afirmă că actorul a sărit brusc din scaun şi şi-a smuls masca de anestezie, înainte de începerea tratatamentului contra unui abces dentar, săptămâna trecută.
Margarita Palestino spune că actorul a ameninţat-o că o va ucide, apoi i-a masat sânul stâng şi a încercat să îi dea jos sutienul, în momentul în care ea încerca să îi pună din nou pe faţă masca de anestezie. Ea mai afirmă că asistentul lui Charlie Sheen i-a oferit suma de 500 de dolari drept „reparaţie morală” pentru agresiunea suferită.
Femeia a fost concediată de stomatologul la care lucra pentru că a încălcat contractul de confidenţialitate în ceea ce-i priveşte pe clienţi cabinetului.
Margarita Palestino este cea care a dezvăluit că Charlie Sheen l-a ameninţat cu un cuţit pe unul dintre medicii stomatologi de la cabinetul respectiv.
FOTO: NORTHFOTO
 
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Germania afirmă că desfăşurarea de trupe nord-coreene în Ucraina reprezintă o "escaladare clară". Coreea de Nord reacționează
Știrileprotv.ro
Germania afirmă că desfăşurarea de trupe nord-coreene în Ucraina reprezintă o "escaladare clară". Coreea de Nord reacționează
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro

Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Stațiunea din România care a renăscut din propria cenușă. Are astăzi dotări de top, o apă termală nemaipomenită, se fac rezervări cu multe luni înainte, iar străinii sunt înnebuniți să vină aici
FANATIK.RO

A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
GSP.RO

Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza și știu data exactă când vine iarna în București. Temperaturile scad până la -8 grade

Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Unica.ro

Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Trecem la ora de iarnă 2024. Cum se dă ceasul la noapte, 26 spre 27 octombrie
Observatornews.ro
Trecem la ora de iarnă 2024. Cum se dă ceasul la noapte, 26 spre 27 octombrie
Horoscop 26 octombrie 2024. Berbecii au energie cât cuprinde, dar vor avea nevoie și de înțelepciune pentru a o folosi în scopuri benefice
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI