Charlize Theron îşi doreşte ca fiul său, Jackson, în vârstă de doi ani, să aibă un frate sau o soră. Aşa că s-a gândit să facă acest pas, din nou, şi să mai adopte un copil, împreună cu Sean Penn, cu care este împreună din decembrie 2013.
„Charlize a fost singură la părinţi şi întotdeauna şi-a dorit un frate sau o soră. Este important pentru ea ca Jackson să aibă un frate sau o soră”, a declarat această sursă.
Sean Penn are doi copii – Dylan, în vârstă de 23 de ani, şi Hopper, în vârstă cu 20 de ani, împreună cu fosta sa soţie, Robin Wright. Actorul vrea să adopte un copil din Haiti, insula unde s-a implicat în acţiuni caritabile, după cutremurul din 2010.
Charlize Theron are un fiu, Jackson, pe care l-a adoptat în martie 2012. Actriţa sud-africană a avut la mijlocul anilor 90 o relaţie de doi ani cu actorul Craig Bierko, iar, din 1997 până în 2001, o relaţie cu Stephen Jenkins, solistul trupei Third Eye Blind. Charlize Theron a început apoi o relaţie cu actorul irlandez Stuart Townsend, alături de care a jucat în filmele „Trapped” (2002) şi „Head in the Clouds” (2004). Cei doi actori s-au despărţit în ianuarie 2010, după aproape nouă ani petrecuţi împreună.

 
 

Urmărește-ne pe Google News