Monica trebuia să păşească în faţa altarului primăvara aceasta, alături de logodnicul ei, britanicul Shaun Taylor (36 de ani). A fost nevoită să amâne însă marele eveniment din cauza proiectelor în care este implicată, ea şi Gabriela având diverse concerte în Franţa şi în Belgia.
În plus, gemenele Cheeky Girls muncesc din greu pentru lansarea în luna august, în Anglia, a unui album aniversar, intitulat “Celebration”, care va marca 10 ani de la primul lor material discografic, “Party Time”, şi va conţine atât cântece noi, cât şi hituri vechi.
Monica susţine că este în al nouălea cer. Ea s-a mutat în urmă cu câteva luni cu Shaun şi în curând vor pleca la Paris, pentru a sărbători un an de la logodna lor, care a avut loc pe 21 mai, în oraşul iubirii.
“Shaun şi Monica sunt foarte fericiţi. Şi-au luat o casă la doar 20 km de noi, ca să fim aproape”, ne-a declarat Margareta Irimia, mama gemenelor.
“Sunt nedespărţiţi de câinii lor, cu care merg peste tot şi despre care zic că le sunt cei mai buni prieteni”, a mai adăugat aceasta.
Şi Gabriela pare că şi-a găsit jumătatea. Ea vine des în România pentru că se iubeşte, de mai bine de un an, cu un afacerist din Oradea în vârstă de 22 de ani.

Lembit Opik, îndrăgostit de o fostă Spice Girl

Fostul politician britanic Lembit Opik, care a avut o relaţie de lungă durată cu Cheeky Gabriela Irimia, vrea să facă noi cuceriri. El a pus ochii pe fosta Spice Girl Geri Haliwell.
Lembit a declarat pentru presa din Regat că e fascinat de frumoasa artistă, pe care şi-o doreşte în patul lui.
El a mai spus că se gândeşte foarte des la ea şi că uneori îşi şi imaginează cum ar fi viaţa lui alături de Geri.

Urmărește-ne pe Google News