Chef Adrian Hădean a povestit, pe contul său de socializare, cu ce probleme se confruntă fiul lui, Vladimir. Băiatul este alergic la ambrozie, o afecțiune greu de ținut sub control, iar vizitele la spital sunt extrem de importante.

„E oficial. Vladimir e alergic la ambrozie, buruiana mizeriei urbane pentru stârpirea căreia avem o lege la fel de inutilă ca multe alte legi pentru a căror aplicare plătim cu bani grei, dar pentru că aplicarea…nu se aplică, mai plătim și cu sănătatea. Ochi umflați, nas înfundat, mucoase iritate, imposibilitatea de a respira normal ziua și noaptea, cam astea-s “bucuriile” pe care le îndură un alergic la ambrozie”, scrie faimosul bucătar pe pagina sa de Facebook.

 
 

Urmărește-ne pe Google News