Când ai început să găteşti?
Păi, cum să-ţi spun… Mama este olteancă, iar tata, moldovean. În timp ce mama găteşte aşa, mai iute, mai aprig, tata are un stil mai tipicar. La el toate legumele trebuie să fie tăiate la fel, la aceeaşi dimensiune. Îmi plăcea când eram mic să stau cu ei în bucătărie când găteau împreună. De la ei am învăţat primele lucruri despre prepararea mâncării.
Cum faci faţă succesului?
În urmă cu câţiva ani, pe vremea aceea eram mai tânăr, am prezentat alături de alţi doi prieteni emisiunea “The Flavours, 3 bucătari”, aşa că am experienţa unui studio de televiziune, dar şi a relaţiei cu fanii. Pe atunci mă recunoşteau femeile de la piaţă şi gospodinele. Mă opreau pe stradă şi mă întrebau tot felul de lucruri. Acum sunt mult mai des oprit de oameni pe stradă, e altceva. Asta înseamnă să ai succes?
Ce vei face când nu vei mai fi în emisiunea aceasta?
Ceea ce am făcut şi până acum. Mă voi ocupa de firma de care mă ocup şi în prezent. Nu m – a m gândit sămi deschid un restaurant. Coordonez meniurile şi bucătăriile a opt dintre cele mai căutate restaurante din Bucureşti. Am în subordine un număr de zece bucătării diverse. Fiecare zi e o nouă provocare, nu poţi să-ţi motivezi echipa o dată şi apoi să pleci în vacanţă, trebuie să fii alături de oamenii pe care îi conduci în fiecare zi.