Hadad ne-a vorbit și despre cum a-nceput aventura sa în lumea chefilor-patroni de restaurante, despre planul îndrăzneț pe care speră să-l poată pună în aplicare la un moment dat și despre echipa pe mâna căreia își lasă afacerea când e ocupat cu celălalt “job” al său, de vedetă TV.
Libertatea: Ce vârstă aveați în momentul în care “bucătăreala” a devenit un business?
Joseph Hadad: Am devenit proprietar de restaurant mai târziu decât ar fi trebuit, însă fiecare etapă profesională m-a ajutat să ajung unde sunt astăzi. Gastronomia nu este nici acum un business pentru mine, de business se ocupă echipa mea, eu sunt cu creația și echipa. Primul meu restaurant l-am deschis în 2013, este vorba despre restaurantul fine dining. În 2012, când am descoperit casa de peste 100 de ani cu grădină și mansardă, m-am îndrăgostit pe loc. Iar de acolo până la deschiderea din aprilie 2013, totul a fost ca o poveste derulată pe repede înainte. Investiția inițială a fost mult mai mare decât îmi calculasem.
După două restaurante, vrea un minihotel
– În câți ani ați reușit să amortizați investiția făcută?
– Patru, însă un restaurant fine dining necesită investiții constante și susținute. În România, restaurantele cu acest specific nu fac profit, sunt mai mult de imagine, sunt un fel de declarație de artă culinară și loc de suflet pentru bucătar.
– În prezent câte localuri dețineți? Parcă aveați în plan să deschideți și un minihotel cu restaurant la parter…
– Dețin două restaurante, unul care îmi poartă numele și este cumva semnătura mea de artist culinar și o braserie în inima orașului, care e ca o dedicație făcută strămoșilor mei și rețetelor pe care le-am învățat și preluat de la familie, din Orientul Mijlociu. Planul pentru minihotel este în continuare activ, însă momentan am în lucru un al treilea proiect de restaurant, așa că minihotelul rămâne puțin în stand-by.
– Când filmați pentru “MasterChef”, cine vă ține locul la restaurante?
– Sunt norocos să am un om de bază lângă mine, pe Valentina Radu, care coordonează cu success businessul pentru ambele restaurante. Am, de asemenea, echipe foarte bune în ambele bucătării, iar cum am o zi liberă sau câteva ore, mă alătur lor.
– Pentru ce vedete ați gătit în localurile dv.?
– Au fost atâția care mi-au trecut pragul, că îmi este greu să îi nominalizez pe toți. La o scurtă rememorare, cele mai recente vizite celebre au fost ale unor persoane publice precum Simona Halep, Horia Tecău, Ovidiu Lipan Țăndărică și William Baldwin.
Indulgență, pentru audiență
– Cu concurenții din emisiune sunteți la fel exigent cum sunteți cu angajații de la localurile dv.?
– Nu. Eu sunt foarte exigent în bucătărie de fel, însă pe platourile de filmare mă străduiesc să mențin un echilibru, întrucât e vorba de bucătari amatori și, în fond, este un show de televiziune.
– Vă calcă pe urme vreunul dintre copii?
– Mi-am crescut copiii în spiritul libertății și i-am încurajat să își găsească vocația, de care să se țină cu dinții, ca să fie cei mai buni în domeniul ales. Fiica mea cea mare, Daniela, plecată la studii în Germania, are un talent aparte pentru gătit și își exersează abilitățile tot mai mult în cadrul unui bistro în care lucrează ca manager. Îmi trimite des poze cu preparatele ei și mă bucur mult de ce văd.