Festivalul Scoicilor își redeschide porțile pentru a doua oară anul
acesta, cu o ediție specială, de toamnă, iar gurmanzii sunt așteptați între 29
august și 1 septembrie în Piața Ovidiu din Constanța, la un nou festin
gastronomic, sub marca consacrată a iubitului jurat.
„Festivalul Scoicilor rămâne cel mai drag eveniment pe care l-am făcut!
Tocmai de aceea vreau să aduc din nou oamenii împreună, la final de vară, și
sper ca toți constănțenii, dar și cei care au venit din cele mai îndepărtate
colțuri ale țării la malul mării, să ne treacă pragul pentru un spectacol în
bucate cu și despre scoici. Va fi o ediție extraordinară!”, a mărturisit chef
Cătălin Scărlătescu.
Toți cei care nu pot rezista în fața midiilor pane, a tocănițelor din
fructe de mare, a scoicilor sotate cu vin sau cu sos de roșii și pătrunjel,
sunt așteptați în Piața Ovidiu, din centrul vechi al Constanței, acolo unde îl
pot întâlni și pe chef Cătălin Scărlătescu, prezent în toate cele patru zile de
festival.
Tot în această toamnă,
juratul revine și la Chefi la cuțite, alături de bunii său colegi- Sorin Bontea și Florin Dumitrescu. Cel
mai nou sezon al show-ului culinar de la Antena 1 va înteți competiția gustului
atât între jurați, cât și între bucătarii aspiranți la cel de-al șaptelea titlu
al show-ului culinar.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
FANATIK.RO
Pomul pe care trebuie să-l plantezi în grădină în luna noiembrie. Va avea un an în plus de viață, recoltă mai bogată și aduce și noroc pe toate planurile
GSP.RO
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
FANATIK.RO
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Observatornews.ro
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc