„Pentru noi o dovadă de iubire e faptul că de 31 de ani suntem împreună. Suntem genul acela de cuplu care crede în familie, în valorile ei și asta, zic eu, e foarte important într-o relație.

Pe soția mea o iubesc pentru tot ceea ce este ea și pentru tot ceea ce sunt eu când sunt cu ea. Acum, în ceea ce o privește, e clar: sunt frumos, deștept si modest”, a declarat Bontea pentru revista VIVA!

Soția l-a surprins când a ajuns acasă, de la Asia Express

După două luni în Asia, într-una dintre cele mai grele experiențe din viața lui, Sorin s-a întors victorios acasă, câștigător al celui de-al treilea sezon Asia Express.

„Drumul de întoarcere mi s-a părut atâââât de lung, aveam impresia că nu mai ajung. Mi-a fost dor de familie, de cățel, de casa mea, de orice fel de mâncare românească.

Soția m-a așteptat cu rață cu varză la cuptor. Simțeam mirosul de când eram prin Istanbul. Când am ajuns acasă, am mâncat și am stat în cadă. Știu că pare ciudat, dar o cadă cu apă caldă era raiul pentru mine.

Vezi altfel lucrurile după o experiență ca Asia Express. Eu mi-am promis că o să renunț la excesele de la cumpărături. Aruncăm multă mâncare, luăm mereu mai mult decât avem nevoie, când în lume sunt oameni care trăiesc cu atât de puțin!

Asia Express nu e doar un reality-show. Nici pentru noi, nici pentru telespectatori. Asia Express e și o lecție de viață și asta cred că face atât de special acest show!”, a povestit chef Bontea pentru sursa citată.

Urmărește-ne pe Google News