În aceeași ediție, Bogdan Năstase, luptătorul K1 cunoscut pentru aparițiile sale la galele de kickboxing purtând șuba grea de cioban, vine în fața juraților dornic să intre în competiția gastronomică. Înainte de activitatea sa sportivă, Bogdan a urmat de mic tradiția milenară în oierit a familiei sale, declarându-se expert în mâncărurile preparate la stână.
Tot în această seară concurează pentru un loc în bootcamp românul care a gătit în echipa celui mai bun chef din Asia. Fiind primul bucătar indian cu două stele Michelin, Gaggan Anand a influențat puternic gastronomia Thailandei, iar Liviu Moroiu este concurentul care a avut privilegiul să învețe din secretele lui chiar în restaurantul acestuia din Bangkok.
„Vreau să-i cuceresc pe chefi cu preparatul meu. Vreau patru cuțite din patru, am venit aici să câștig”, a declarat Liviu, extrem de încrezător în forțele sale, datorită unui parcurs profesional foarte interesant, început în Londra.
„Am evoluat foarte mult la Londra, pentru că este orașul care-ți dă ocazia să cunoști profesioniști ce și-au dedicat viața bucătăriei”, povestește Liviu. „Acolo am fost ajutor de bucătar și apoi Sous Chef la restaurantul din Covent Garden la care am lucrat.
Dar pe primul loc este experiența din Bangkok. Am lucrat pentru Gaggan Anand, iar acesta a fost apogeul carierei mele până acum”. În prezent, Liviu are un business de private dining în Amsterdam, orașul din care a venit la București pentru a participa la competiția „Chefi la cuțite”.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!