Chefi la cuțite a făcut audiență mai bună decât Masterchef. Luni au debutat noile sezoane ale show-urilor culinare rivale, iar programul Antenei 1 s-a impus, fiind lider de audienţă pe toate segmentele de public. Emisiunea „MasterChef“, care a revenit după o pauză de un an cu noi reguli şi un nou juriu – format din Samuel Le Torriellec, Răzvan Exarhu şi Liviu Popescu –, a fost pe locul al treilea la nivelul întregii ţări şi la oraşe, fiind depăşită şi de Kanal D, potrivit cifrelor de audienţă publicate de Paginademedia.ro.
Chefi la cuțite a făcut audiență mai bună decât Masterchef, în prima ediție
La nivel naţional, debutul celui de-al treilea sezon „Chefi la cuţite“ a fost urmărit de 1,363 de milioane de telespectatori, în timp ce serialul turcesc „Kosem“ de la Kanal D a ţinut în faţa micilor ecrane 1,255 de milioane de privitori. Podiumul a fost completat de prima ediţie „MasterChef“ a noului sezon, care a atras 1,095 milioane de persoane din întreaga ţară. Clasamentul a rămas neschimbat şi la nivel urban, unde Antena 1 a înregistrat cele mai bune cifre (801.000 de telespectatori), urmat de Kanal D (667.000 de telespectatori) şi Pro TV, cu 520.000 de telespectatori. „MasterChef“ a reuşit să recupereze o poziţie pe targetul comercial, al persoanelor cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, fiind pe locul secund, cu 300.000 de privitori, cu aproape 200.000 mai puţin decât „Chefi la cuţite“, care a ţinut în faţa micilor ecrane 486.000 de telespectatori, mai notează Paginademedia.ro.
A doua ediție „Chefi la cuțite” din noul sezon, difuzată marți, 14 februarie, a fost din nou prima alegere a telespectatorilor români, astfel că emisiunea a fost lider de piață absolut. 13,9 puncte de rating și 32 % cota de piață obținea emisiunea, pe publicul comercial, în minutul de maximă audiență de la 22.12. În intervalul orar în care a fost difuzată emisiunea, 20.30-23.28, „Chefi la cuțite” a fost lider de piață pe toate targeturile și nu a avut rival. La nivelul publicului comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani Antena 1 a condus marți seară cu o medie de 11 puncte de rating și 27,3 % cota de piață, fiind urmată de Pro Tv cu 6,9 puncte de rating și 17,2 procente din cota de piață. Și la orașe cei mai mulți telespectatori au ales să urmărească „Chefi la cuțite”, astfel că emisiunea a fost lider de audiență cu o medie de 8,1 puncte de rating și 17,1 % cota de piață, în vreme ce Pro Tv se clasa pe locul al treilea, după Kanal D, cu o medie de 5,6 puncte de rating și 11,9 % cota de piață. La nivelul întregii populații a țării, Antena 1 a condus topul cu o medie de 7,7 puncte de rating și 16,9 % cota de piață, în timp ce Pro Tv ocupa locul al treilea, după Kanal D, cu o medie de 6 puncte de rating și 13,1 % cota de piață. Aproape 1,8 milioane de români au fost cu ochii pe „Chefi la cuțite” în minutul de aur de la 20.50.
MasterChef 2017: ce spun noii jurați
MasterChef este drumul spectaculos de la amator la profesionist, pe care cei care au reușit să impresioneze juriul și să câștige șorțul mult dorit îl parcurg sub atenta supraveghere a celor trei jurați.
Chef Samuel Le Torriellec a declarat: „Pentru mine, MasterChef este cel mai bun format TV pentru bucătarii amatori și o școală importantă. Mă bucur că fac parte din acest proiect, deoarece îmi face mare plăcere să împart din experiența mea, dobândită în peste 25 de ani de carieră, cu cei care vor să se perfecționeze”.
„Concurenții sunt foarte diferiți și cred că au vrut să îşi dovedească lor şi celor dragi că sunt sau pot fi mult mai buni decât își imaginau. MasterChef e un parcurs care te solicită intens, atât fizic, cât şi psihic!”, a declarat Chef Răzvan Exarhu.
„Cred că acest sezon MasterChef va fi unul plin lucruri interesante. Cred că experiența pe care o avem eu și colegii mei în această industrie se completează perfect în favoarea concurenților. Formăm un trio diferit, dar cu toate acestea părerile noastre merg în aceeași direcție, pentru că ne dorim ca cei ce au intrat în bucătăria MasterChef să iasă de acolo cu un bagaj bogat de cunoștinte din toate segmentele!”, a spus Liviu Popescu.