“Anul acesta, până acum, am adus acasă o grămadă de premii, inclusiv premiul cel mare de la Play Music Stop Violence, unul dintre cele mai importante concursuri muzicale dedicate tinerilor din întreaga Italie, organizat în SantEgidio din Roma. Sunt mândră de ei, au ajuns în finală trei grupuri formate de mine, au luat cinci premii și două mențiuni. Însă la fel de importantă este și apariția lor pe scena festivalului ce a avut loc la Atlantico (o scenă concertistică consacrată din capitala Italiei, unde au cântat mari nume ale muzicii – n.r.). E un mod suprem de a-i premia și stimula pe cei mai meritoși”, ne-a mărturisit, încântată, cea care, la începutul anilor 90, alături de Mariana Țurcanu – voce, Mirela Păun – chitară, Angela Vulpescu – bass și Adriana Buciu – tobe (fata celebrei interprete de muzică populară Angela Buciu), forma prima trupă de rock feminin.
Cristina Puia predă chitară și vioară în Italia, este unul dintre cei mai apreciați dascăli de profil de acolo și a avut, în ultimii cinci ani, peste 200 de cursanți.
Nu s-a lepădat totuși de pasiunea sa cea mare, aceea de a apărea pe scenă, și o face ori de câte ori are oportunitatea, împreună cu soțul ei, Ruggero Ruggieri, în propria lor formație rock, Stassi Band.
Cristina a ales să se stabilească în Italia pentru că a fost țara în care Secret a cunoscut cel mai mare succes, după România. În prima parte a anilor 90, frumoasele rockerițe au fost vedete acolo și au fost invitate în emisiuni de maximă audiență, inclusiv la Rai Uno. Cel mai important concert l-au susținut în Piața San Giovanni din Roma. Atunci, au cântat pentru un public format din 150.000 de persoane, în deschiderea lui Zucchero, a lui Paul Young și a legendarei trupe britanice Def Leppard.