1. De ce a fost botezat Leonardo?
Actorul a primit prenumele Leonardo, deoarece în timp ce era însărcinată cu el, mama lui a vizitat o expoziţie de pictură în care erau expuse şi opere de-ale lui Da Vinci. Când femeia a ajuns în faţa unei pânze de-ale marelui pictor, a simţit cum fătul i se mişcă în pântec. Atunci a hotărât să-l boteze Leonardo.
2. A vrut să devină agent de turism
Pentru că era pasionat de călătorii, Leonardo se gândea, pe câdn era copil, să devină agent de turism, pentru ca să beneficieze de cele mai bune oferte şi să viziteze lumea întreagă.
3. E pasionat de reality show-uri
Când are timp, di Caprio stă în faţa televizorului şi se uită la emisiuni de tip reality show, deoarece e de-a dreptul obsedat de ele. „Mi se par foarte amuzante”, a declarat Leonardo în timpul unui interviu pentru Acces Hollywood.
4. Vrea să salveze lumea de la distrugere
Actorul e obsedat de tot ce înseamnă eco şi vrea să salveze lumea de la distrugere. Sau, cel puţin militează pentru reciclare şi împotriva încălzirii globale.
5. E obsedat de animale
Lui di Caprio îi plac atât de mult animalele, încât la un moment dat purta după el pe platourile de filmare o şopârlă.