Mariana Mihuț, de 54 de ani soția lui
Victor Rebengiuc

Marea noastră actriță Mariana Mihuț, ajunsă luna aceasta la 77 de ani, îi este de 54 de ani alături lui Victor Rebengiuc. Sunt un cuplu exemplar și acasă, și pe scena Teatrului Național București.

Mariana Mihuț a povestit pentru Libertatea că și-a
cunoscut soțul în facultate, la începutul anilor 1960.

Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț sunt căsătoriți de peste o jumătate de secol / Foto: Florin Ghioca

“Victor era deja o vedetă
când eu eram doar studentă. L-am revăzut în timpul filmărilor de la «Pădurea
spânzuraților», iar în iunie 1965 ne-am căsătorit civil”, își amintește Mariana
Mihuț. Fiul lor, Tudor, s-a născut zece ani mai târziu, în 1975: “Ne-am cununat religios în 1992, de dragul lui, a insistat să mergem în
fața altarului. El ne-a convins că merită să trăim acest moment chiar și după
aproape 30 de ani de căsnicie”.

Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț pe scena TNB, în “Regele moare” / Foto: Florin Ghioca

“Sunt cu adevărat
fericită că a trecut atât timp și îl am lângă mine pe Victor. O replică îmi
place foarte tare în «Moartea unui comis voiajor» și mi se potrivește: «Poate
nu are caracterul cel mai minunat din lume, dar cu siguranță a meritat să rămân
cu el»”, a mai spus actrița.

Irina Margareta Nistor, doar 7 ani alături
de bărbatul iubit

Irina Margareta Nistor, 62 de ani, nu se afișează cu niciun bărbat, nu s-a auzit de nicio relație a ei. Pare că e dintotdeauna singură. În realitate, a iubit o singură dată, iar omul căruia i-a dăruit inima a plecat dintre noi.

Irina Margareta Nistor nu și-a refăcut viața după decesul iubitului ei

Criticul de film a povestit în emisiunea “În fața ta”, de la Digi24, despre marea ei dragoste. “A fost mai frumoasă ca în «Casablanca», mai intensă și nu am avut drama
lui Ingrid Bergman. Nu am avut de ales între doi bărbați. A durat șapte ani.
S-a terminat pentru că el nu mai este de 26 de ani. Tot număr zilele în plus pe
care le trăiesc față de vârsta lui și este ciudat”, a dezvăluit Irina Margareta
Nistor.

Neti Sandu, singură de peste două decenii: “A plecat, pur și simplu”

Neti Sandu este, la 61 de ani (îi împlinește luni, 25 noiembrie), singură și, spune ea, fericită. A avut o singură relație lungă, o singură iubire, care s-a destrămat când ea avea 37 de ani și a lăsat-o cu sufletul țăndări.

“Am avut o relație de 10
ani, până când am ajuns la PRO TV. A plecat. El. Eu nu am spus nimic. Am zis că
omul e liber să facă ce vrea. A fost înfiorător de greu, nu greu. A plecat după
zece ani de relație. A invocat motivul că avea impresia că eu îi port ghinion.
Nu, stai că formularea era alta: că ne purtăm ghinion unul altuia. Avea nevoie
de un vinovat și eu de aceea nu am luptat. Nu i-am cerut nicio explicație”, i-a
mărturisit Neti Andreei Esca, la Europa FM.

Neti Sandu e singură de 24 de ani

Într-un alt interviu, pentru life.ro, prezentatoarea horoscopului la Știrile matinale de la PRO TV a completat:

A plecat, pur și simplu. Fără discuții. Iar faptul că nu a avut încheiere a lăsat lucrurile suspendate. După foarte mulți ani a existat încheiere. Este inimaginabil câtă suferință am putut suporta atunci, fiindcă eu nu puteam să îl conving că sunt mai bună. Nu aveam cum. Nu aveam cu cine vorbi… Era prin 1995.

Dragostea care a trecut granița: Corina
Chiriac și Karet Gott

Corina Chiriac, 70 de ani, una dintre marile doamne ale muzicii ușoare românești și una dintre cele mai îndrăgite interprete dinainte de 1989, a fost măritată aproape cinci ani ani cu omul de afaceri Virgil Anastasiu, însă marea – și unica ei dragoste – a fost cântărețul ceh Karel Gott.

Corina Chiriac a mărturisit că nu i-a plăcut deloc starea de “îndrăgosteală”

“M-am îndrăgostit o singură dată în viață, la
26 de ani. Mi-am dat seama că iubesc pentru că aveam un nod în stomac, mă
fâstâceam când îl vedeam. Vă dați seama, eu, care sunt o vorbăreață, nu mai
ziceam nimic. E tâmpită chestia asta cu îndrăgosteala. Mi-era dor, vărsam o
lacrimă. Apoi, mi-am dat o palmă și am zis: «Alo!»”, a dezvăluit interpreta în
emisiunea Andreei Esca de la Europa FM.

Karel Gott a fost marea iubire a marii noastre interprete / Foto: EPA

Karel Gott s-a atins anul acesta, la 1
octombrie. Avea 80 de ani.

Tamara Buciuceanu Botez a iubit un medic

Marea doamnă a comediei românești, care s-a stins pe 15 octombrie, a fost măritată 33 de ani cu medicul Alexandru Botez, care s-a stins în 1996. În niciun moment, după ce a rămas văduvă, nu s-a gândit să-și refacă viața.

Tamara Buciuceanu Botez s-a stins la 33 de ani după soțul ei, cu care, coincidență, a fost căsătorită 33 de ani / Foto: Florin Ghioca

“Pe soțul meu l-am cunoscut prin intermediul unei bune prietene, Grațiela. Mi-a spus că este un om serios, care sigur o să-mi placă. Și așa a fost!”, povestea, în urmă cu doi ani, Tamara Buciuceanu-Botez pentru revista Taifasuri . “Ne-am căsătorit în 1962 și am rămas împreună 33 de ani, până când el a plecat la Ceruri. Am fost o femeie de casă și gospodină. Alexandru mi-a respectat și mi-a iubit foarte mult cariera. La un moment dat, mi-a spus: «Dragă, eu mă mulțumesc și cu titlul de prinț consort»”, a mai dezvăluit Tamara Buciuceanu Botez.

 
 

Urmărește-ne pe Google News