O veche poveste de iubire, uitată de mulți, a fost între Mirela Bucovicean și Andi Moisescu, care au devenit un cuplu de Ziua Îndrăgostiților, pe 14 februarie 1998, după ce, așa cum mărturisea jurnalistul într-un interviu, a curtat-o asiduu timp de trei ani.

După aproape cinci ani de când erau împreună, vedeta Pro TV spera că vor continua încă alți cinci fericiți alături de Mirela. „M-am gândit că tot se împlinește «un mandat» de când suntem împreună și aș vrea să fiu reales și pentru următorul mandat”.

Într-un interviu din acea perioada, vedeta Pro TV, el mai dezvăluia: „Când am început relația cu Mirela, am făcut-o fiindcă eram foarte atras de ea. Și sunt în continuare – fiindcă la mine asta contează foarte mult într-o relație. E foarte important pentru mine să fiu foarte atras și fizic de o femeie că să existe o relație. Și, în cazul nostru, atracția există. A existat din plin, din prima clipă, și mai există și azi”.

Cu ce se ocupă Mirela Bucovicean

Însă lucrurile nu au stat tocmai așa cum plănuise și, la puțin timp după aceste declarații, în 2003, Andi Moisescu și Mirela Bucovicean s-au despărțit. La scurt timp, în 2004, Moisescu s-a căsătorit cu Olivia Steer, în timp ce Mirela Bucovicean s-a dedicat sută la sută carierei. În martie 2013, Mirela Bucovicean a fost inclusă de revista Business Magazin în „Top 200 – Cele mai puternice femei din business”, ajunsese milionară în euro.

Negocierile trădătorilor din Comandamentul „Vlad Țepeș” cu Moscova. Agent rus: „În mai o să pornească agitație”
Recomandări
Negocierile trădătorilor din Comandamentul „Vlad Țepeș” cu Moscova. Agent rus: „În mai o să pornească agitație”

Ea a renunțat la cariera de succes pe care o avea în domeniul imobiliar și și-a transformat pasiunea pentru modă într-o afacere de succes. Mirela Bucovicean a pus bazele unui magazin online care vinde exclusiv îmbrăcăminte și accesorii semnate de către designeri români, sloganul său fiind: „Proudly powered by Romanian designers”.

mirela bucovicean 10Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Andi Moisescu, căsătorie fericită cu Olivia Steer

Andi Moisescu este căsătorit de 20 ani cu Olivia Steer, iar juratul de la „Românii au talent” susține că nu există niciun secret al longevității relației lor. Într-un interviu pentru Revista VIVA!, vedeta a spus pe ce se bazează căsnicia cu mama copiilor lui.

„N-am un secret propriu. Cred că ține, în cele din urmă, de fiecare în parte. Mă rog, e mult mai ușor atunci când oamenii se iubesc. Mai ales dacă iubirea e necondiționată”, a declarat Andi Moisescu pentru VIVA!.

În căsnicia cu Olivia Steer, Andi Moisescu se bazează pe spontaneitate și pe detalii. Întrebat cum este el ca soț, răspunsul său a fost: „Sunt precum gustările grecești. Câte puțin din fiecare și pe cât posibil cu ceva surprize la mijloc. Mă bazez și pe spontaneitate, și pe detalii. Și, în general, pe iubire”. Ca în orice familie, situațiile tensionate nu lipsesc.

Vladimir Putin nu vrea armistițiu, Statele Unite trimit din nou în Ucraina bombe glisante de mare precizie
Recomandări
Vladimir Putin nu vrea armistițiu, Statele Unite trimit din nou în Ucraina bombe glisante de mare precizie

Juratul de la „Românii au talent” consideră că după atâția ani de căsnicie, discuțiile în contradictoriu se întâmplă tot mai rar. „Nu vreau să pozez în vreun expert, departe de mine gândul. Dar, o să vezi, după 10-15 ani de căsnicie, se tensionează tot mai rar discuțiile. Te enervezi mai puțin și te bucuri mai mult. Mai ales dacă nu ții cu dinții să ai dreptate”, a mai declarat Andi Moisescu pentru sursa mai sus menționată.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

”E fericită fleașcă. E măritată cu Smiley...”. Dana Budeanu reacție complet neașteptată la adresa Ginei Pistol. Și-a spus părerea sinceră despre ea: „Toate...”. Așa a ieșit la iveală un detaliu neștiut
Viva.ro

Victor Pițurcă are un nepot de reclamă! Ce mare și frumos s-a făcut fiul Cristinei Ich și al lui Alex Pițurcă
Libertateapentrufemei.ro
Victor Pițurcă are un nepot de reclamă! Ce mare și frumos s-a făcut fiul Cristinei Ich și al lui Alex Pițurcă
„Nu mai ascundeți banii sub saltele sau în bănci”: Un nou tip de fraudă cu investiții false circulă pe Internet
Adevarul.ro
„Nu mai ascundeți banii sub saltele sau în bănci”: Un nou tip de fraudă cu investiții false circulă pe Internet
Soția lui Bruce Willis, profund afectată de moartea lui Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa: "Există o lecție în această poveste tragică"
Elle.ro
Soția lui Bruce Willis, profund afectată de moartea lui Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa: "Există o lecție în această poveste tragică"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Ce se întâmplă cu piaţa imobiliară din SUA. Iancu Guda: Când americanii "strănută", imediat "răcim" şi noi
Observatornews.ro
Ce se întâmplă cu piaţa imobiliară din SUA. Iancu Guda: Când americanii "strănută", imediat "răcim" şi noi
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI