Născut în Țara Lăpușului, a început să horească încă de la vârsta de 3 ani, întreaga sa carieră artistică este marcată de aproape 1000 de concerte susținute în țară și străinătate și de lansarea a peste 100 de cântece și a 9 albume cu muzică străveche.

Realizator de radio și televiziune, profesor universitar de etnomuzicologie, autor a patru cărți, doctor în muzică și doctor Honoris Causa al Universității de Vest Vasile Goldiș din Arad, Grigore Leșe poate fi considerat o adevărată comoară a folclorului românesc.

În plan personal, Grigore Leșe este divorțat și are un fiu. În tinerețe, artistul a fost însă căsătorit cu Mărioara Voichița Leșe, o cântăreață de muzică populară, cu care are un copil, Ciprian, specialist în informatică., scrie wowbiz.ro.

Grigore Leșe și fosta soție

„S-a spus despre mine că mi-am lăsat familia. Eu aş vrea să mă lase pe mine cineva aşa cum mi-am lăsat eu soţia, pe Voichiţa, cu o casă în Cluj. Eu nu am luat de acolo nimic. Şi în urma mea nu plânge nimeni. La 25 de ani m-am însurat. Dar nu ştiu dacă a fost bine. Nu ştiu dacă am ales bine. M-am înţeles bine cu soţia mea, dar nu ştiu dacă era ce aveam eu nevoie. Nu a fost de ajuns.

Am un băiat, Ciprian. De el s-au îngrijit mai mult socrii. A fost foarte bine pentru el. E un om care şi-a găsit drumul, un om care se va rea­liza în viaţă.(…) Nu sunt uşă de biserică, sunt un om dificil, sunt cu muzicile mele, cu ideile mele.

Ştiu însă că, dacă m-am apucat de un lucru, l-am dus până la capăt!”, mărturisea acum câțiva ani Grigore Leșe, într-un interviu acordat ziarului Jurnalul Național.

Grigore Leșe a fost foarte discret când a venit vorba despre viața personală, acum câțiva ani a avut o relație cu Iulia Gorneanu, însă s-au despărțit.

Urmărește-ne pe Google News