„Îmi place să mă îngrijesc, dar nu aş spune că este preocuparea mea principală. Mănânc aproape orice pentru că aşa vreau. Îmi place mâncarea şi mă gândesc la asta non-stop”.
Iată un exemplu de cină reuşită pentru actriţa din „Sex and the City”: „Seara trecută, am devorat o friptură şi câteva costiţe de miel. Apoi, nişte pui prăjit, legume la cuptor, un profiterol, îngheţată şi plăcintă de brânză”. Iar dimineaţa, la micul dejun: „Am servit două feluri de tartă, pâine prăjită, o ceaşcă de cafea şi un corn cu cremă de brânză. O, şi un pahar cu suc de portocale!”.
Interesant este faptul că spusele ei au fost confirmate şi de Hugh Grant, care i-a fost partener în comedia „Did You Hear About the Morgans?”.
„Sunt fascinat de obiceiurile ei culinare. Ştiţi, pentru o femeie atât de micuţă, este aproape imposibil să crezi că poate mânca atât de mult. Poţi pune efectiv orice în faţa ei şi dispare în şase secunde. Este ca o lăcustă!”.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
FANATIK.RO
Băuturile care pot fi o amenințare pentru siluetă. Nutriționiștii le consideră adevărate bombe calorice
Elle.ro
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Observatornews.ro
Bani mai mulţi pentru 6 milioane de români, din ianuarie. Cum stăm la venituri în comparaţie cu Ungaria şi Polonia
HOROSCOP
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii