Adam Lambert, un tânăr solist în vârstă de 34 ani, cu origini românești, a ajuns să cânte alături de legendara trupă Queen, devenind cunoscut publicului american, și nu numai,  după ce a ocupat locul al doilea la concursul de talente „American Idol” în anul 2009. Coincidență sau nu, Adam Lambert, profund marcat în întreaga sa adolescență de muzica lui Freddie Mercury, s-a prezentat la audiții tocmai cu o piesă a celor de la Queen, și anume „Bohemian Rhapsody”, probabil cea mai bună melodie rock a tuturor timpurilor.

Adam a atras atenția tuturor încă din primele episoade ale sezonului 8. Atât juriul,  cât și publicul au remarcat la început doar machiajul negru din jurul ochilor, coafurile excentrice și alegerile vestimentare îndrăznețe, însă Adam a demonstrat rapid că e mai mult de atât. Vocea puternică și interpretarea unică a unor cântece celebre au făcut din el unul dintre favoriți. Chiar și cel mai dur membru al juriului, Simon Cowell, i-a spus că este un star. După terminarea sezonului, revista People l-a numit pe Adam „cel mai sexy rocker”, iar revista Rolling Stone l-a avut pe copertă. Apoi, el a lansat și mult așteptatul său album de debut, „For Your Entertainment”.

Prestațiile uluitoare ale tânărului artist din respectivul show, dar și asemănarea aproape ireală de temperament cu a regretatului Mercury, le-a atras atenția ‘bătrânilor de la Queen, Brian May și Roger Taylor, care nu au ezitat să-l cheme alături de ei. Și nu au greșit deloc. Fanii trupei l-au iubit din prima secundă și l-au transformat în emblema noului Queen. Este, probabil, singurul solist care i-ar fi putut face pe iubitorii muzicii să aștepte un Bohemian Rhapsody live, așa cum o făcea formidabilul Freddie Mercury.

„Nu sunt Freddie și nici nu încerc să fiu ca el sau să concurez cu el. Freddie e un mit, cum să mă ridic la nivelul ăsta? Dar vreau să profit de ocazie și să încerc să-i readuc muzica la viață”, a declarat Adam. ” Adam este un fenomen. Nu căutam un alt solist, dar Adam a fost un dar de la Dumnezeu”, confirmă și legendarul chitarist al trupei Queen, Brian May.

Așadar, prima apariție a lui Adam, alături de Queen, a avut loc, tot în 2009,  în finala show-ului American Idol, urmată de o reprezentație memorabila pe scena MTV Europe Music Awards.  Adam Lambert a devenit într-un timp foarte scurt o prezență nelipsită din formula live a trupei Queen, alături de care a susținut numeroase concerte și show-uri televizate în perioada 2012-2013.

În 2014, a avut loc un turneu spectaculos în Statele Unite, devenit sold-out integral, la finalul căruia Queen + Adam Lambert au primit titlul ”Trupa Anului” în cadrul celei de-a 10-a ediții a evenimentului Classic Rock Roll of Honour.

Adam a realizat încă din copilărie faptul că vrea să fie un artist complet. După mai mulți ani în care s-a antrenat în domeniul teatrului muzical și a fost plecat în turneu jucând în musicalul de pe Broadway, „Wicked”, și-a dat seama că vrea mai mult. Astfel, el a decis să își încerce norocul și la „American Idol”, cel mai vizionat show TV din America, iar participarea la show i-a adus notorietatea la care visa și faptul că a ajuns să cânte pe scenă alături de trupa Queen.

Mai mult, ca și Freddie Mercury, Adam a recunoscut că e gay. În timpul recitalului de la American Music Awards 2009, rockerul a șocat audiența, dansând provocator și sărutându-se pe scenă cu un chitarist. În plus, se pare că artistul are o legătură puternică cu țara noastră, având în vedere că străbunicii lui Adam Lambert din partea mamei sunt de origine română.

Nimeni nu-l va putea înlocui pe Freddie Mercury în sufletele fanilor Queen, dar dacă există cineva care se poate apropia de geniul regretatului showman, acela este, cu siguranță, Adam Lambert.

 
 

Urmărește-ne pe Google News