În urmă cu ani de zile, Ana Maria Gheorghe lucra la Antena 1. A prezentat și rubrica Meteo, dar și Observatorul Special, care pe atunci era moderat de Octavia Geamănu. Apoi, prezentatoarea s-a retras din televiziune, iar acum, pe 6 iulie, a revenit.

Ea i-a luat locul Ramonei Păuleanu, care și-a dat demisia după numai trei luni de contract cu Antena 1. „6 iulie 2023. Ce zi frumoasă! M-am întors la prima mea dragoste, televiziunea! De azi, în fiecare zi, de luni până vineri vin cu veștile despre vreme la Observator.

Mulți m-au întrebat de ce m-am întors. O să fiu sinceră cu voi ca de obicei: Nu-mi lipsește nimic, sunt foarte bine în viața mea, dar cine a lucrat în TV știe că „microbul” nu te părăsește niciodată. Sunt bucuroasă și emoționată. Sper să va placă ce fac, aștept impresiile voastre! Vreme și vremuri bune vă doresc”, a scris Ana Maria Gheorghe pe Instagram, unde a postatmai multe fotografii din prima zi de muncă la Antena 1, după revenire.

ana-maria-gheorghe-la-antena-5Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Tot pe Instagram, fanii ei au reacționat. „Ești de acolo, din acea poveste!”, „Felicitări”, „Bine ai revenit”, Mult succes”, „Suntem alături de tine! Mult succes”, sunt doar câteva din cuvintele pe care internauții i le-au adresat jurnalistei.

Ramona Păuleanu, despre demisia de la Antena 1: „Aventura s-a încheiat”

Ramona Păuleanu a anunțat pe pagina ei oficială de Facebook că și-a dat demisia de la Antena 1. Prezentatoarea rubricii „Meteo” apărea la postul de televiziune din martie, după ce ani buni a avut contract cu PRO TV.

„Și acum o știre de dezinteres național. Aventura mea cu Antena s-a încheiat. Gata, acum sunteți liberi să continuați să faceți ceea ce făceați 🙃”, a scris ieri, 26 iunie, pe Facebook, Ramona Păuleanu, care prezenta rubrica „Meteo” în cadrul Observatorului de la Antena 1.

Din luna martie a acestui an vedeta a semnat cu Antena 1, după ce ani buni a apărut la PRO TV, unde era reporter, dar și prezentator „Meteo”. În ziua în care a apărut la Antena 1, pe micul ecran, ea a postat în mediul online mai multe fotografii din platoul de știri, alături de noii săi colegi. A transmis și un mesaj: „Astăzi a fost așa și am fost superbucuroasă. Atmosfera caldă, prietenoasă, încurajări, aplauze la final, ce să mai, am fost mireasa zilei!

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

Mulțumesc tuturor pentru ziua asta frumoasă, plină de optimism, zâmbete și glume. Mai ales că pentru mine a fost extrem de important începutul. Am avut un milion de emoții după aproape 3 ani în care nu am zis mai mult de «caca», «papa», «pipi» și, mai nou, «nu», «pleacă de acolo», «dă-te jos imediat»,🙈😂

Deci am început bine, vom continua și mai bine. Mulțumesc, Observator Antena 1, chiar am simțit că e un nou început”, a scris pe Instagram prezentatoarea rubricii Meteo, acum câteva luni.

Înainte de a semna contractul cu Antena 1, Ramona Păuleanu avea peste un deceniu de când lucra la PRO TV. În concediul de maternitate, ea a decis să facă un podcast despre parenting și a colaborat cu Adriana Stere, colega sa de la PRO TV. Proiectul lor, care se intitulează „Creștem mari”, este un real succes și este foarte urmărit în mediul online.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

asdqaz   •   09.07.2023, 13:53

bine ai revenit

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Observatornews.ro
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI