În vârstă de 33 de ani, Michele Morrone e actorul devenit cunoscut publicului larg după ce a jucat rolul lui Massimo Torricelli în filmul erotic „365 days” din 2020. Pelicula a doborât recordurile Netflix încă de la lansarea sa pe 7 iunie 2020. Deși se știa că are o relație oficială cu Moara Sorio, publicația Cancan scrie că cei doi s-au despărțit, că ea nici nu îl mai urmărește pe rețelele de socializare.
În plus, Michele Morrone a fost surprins în vacanță, în Grecia, cu românca Bogdana Tancău. Vezi foto AICI. Aceeași sursă scrie că actorul s-a afișat cu ea pe străzile elene pline ochi de turişti. Oamenii l-au recunoscut și evident au început să le facă poze, însă actorul nu a fost deloc deranjat.
Mai mult decât atât, Michele Morrone a pus și el câteva poze pe conturile oficiale de socializare, însă nu i-a dezvăluit identitatea partenerei, i-a pozat picioarele din mai multe poziții, semn că apreciază silueta acesteia.
Cine e Bogdana Tancău, tânăra surprinsă alături de Michele Morrone
De peste 10 ani, Bogdana Tancău e antrenor de fitness, are chiar și propria sală unde oferă antrenamente personalizate. Locuiește în București, acolo unde și muncește. Pe Instagram are aproape 100.000 de urmăritori, acolo a și postat o imagine din vacanța în Grecia.
Cancan scrie că Bogdana Tancău a fost implicată la un moment dat şi în afacerile fraţilor Tate.
Legătura lui Michele Morrone cu România
Michele Morrone este considerat un actor excelent, dar și un cântăreț de succes. În 2021, el a acordat un interviu pentru revista VIVA!, în care a vorbit despre cum a fost anul în pandemie pentru el, dar și despre rudele pe care le are în România.
„Nu m-am așteptat la toate astea. M-am gândit, atunci când filmul a fost lansat, că va fi ceva măreț, însă nu mi-am imaginat că va avea atât de mult succes, cum s-a întâmplat. Nu m-am așteptat deloc ca totul să ia o asemenea amploare”, a declarat actorul pentru revista VIVA!
„Anul 2020 a fost unul minunat pentru mine, chiar dacă a fost îngrozitor din cauza pandemiei și a fost un moment dificil pentru oameni. Personal a fost greu din cauza pandemiei, dar ceva s-a întâmplat în viața mea. Nici nu știu… A fost un moment greu din cauza virusului, dar în același timp cariera mea a fost la cel mai înalt nivel. A fost pozitiv, dar și ciudat”, a spus el. Atunci când a fost întrebat despre artiștii din România, Michele Morrone și-a amintit de celebra melodie a trupei O-ZONE. „Știu că, la începutul anilor 2000, era melodia «Dragostea din tei» (a început să o cânte). De fapt, am rude în România. Fratele mamei mele este căsătorit cu o româncă din Bacău. Unchiul meu locuiește în România”, a mai adăugat acesta pentru sursa citată.