La 37 de ani, Florica este bucătar și organizator de evenimente la Paris, dar drumul ei până acolo nu a fost deloc ușor. „Vin din Țara Oașului. Am fost la Viena, apoi în Italia și ulterior la Paris. Am plecat la Viena în 2002, unde am muncit din greu în agricultură și câte 20 de ore pe zi, de la 3 dimineața la 11 seara, ca să câștig banii de mâncare și chirie.

Soțul nu s-a regăsit însă deloc acolo, așa că am plecat în Italia, unde am muncit la curățenie. Apoi patronii pentru care lucram și-au deschis un restaurant cu fructe de mare. Așa am furat din meseria bucătarilor puțin câte puțin și am zis să încerc să fac asta. Ce au ei și eu n-am?! Am făcut o școală de bucătărie la Torino și, într-un final, am reușit să iau locul unui bucătar la restaurantul de fructe de mare”, le-a mărturisit ea juraților, când a apărut prima oară la „Chefi la cuțite”, sezonul 10, în etapa preselecțiilor.

Pentru că financiar lucrurile nu erau echitabile, Florica a avut curajul să ia viața de la capăt, alături de familia sa, în Franța. „Acolo am început să lucrez iar ca femeie de serviciu, pentru că nu știam limba franceză ca să mă angajez într-un restaurant. Dar nu era locul meu la curățenie, gândul meu tot la munca în bucătăria unui restaurant era. Soțul meu se opunea însă, pentru că voia să stau acasă sâmbăta și duminica.

Am făcut ce-a zis el, până la un moment dat, când m-am enervat. Eu sunt o fire bătăioasă, când vreau ceva, obțin. Dacă știu să fac altceva, de ce să stau aici?”, a mai povestit ea.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Așa Florica a reușit să-și împlinească visul, la început în restaurante italiene, apoi și în bucătării franceze. „N-a fost deloc ușor, fiind măritată, cu copii, pentru că știm bine că bucătăria cere foarte multe sacrificii. Timp de doi ani, eu nu mi-am petrecut weekendurile cu familia. Dar după doar o lună la un restaurant francez, am ajuns șefa angajaților din bucătărie.

Patronilor le-a plăcut foarte mult de mine. Am lucrat cinci ani acolo, apoi mi-am deschis propria afacere – firmă de catering și organizare de evenimente pentru comunitatea românilor din Paris”, a povestit Florica Boboi, care i-a impresionat încă din audiții pe cei tre jurați. Prima dată ea a obținut două cuțite cu preparatul său, risotto cu fructe de mare. Ulterior, ea a ajuns în echipa lui Sorin Bontea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News