De câteva luni se zvonea că Sânziana Negru trăiește o poveste de iubire cu Ștefan Floroaica. De curând s-au afișat împreună și nu se mai feresc să recunoască că formează un cuplu. Dar cu se se ocupă iubitul Sânzianei Negru de la „America Express”?

Ștefan Floroaica e actor, dar a participat și la „Exatlon”

Ştefan Floroaica, semifinalist „Exatlon” şi multiplu medaliat la Campionatul Naţional de Brazilian Jiu Jitsu, e actor principal în serialul „Lia” de la Antena 1. După succesul de care s-a bucurat prin participarea sa la competiţia sportivă televizată, Ştefan şi-a canalizat interesul spre actorie, urmând mai multe cursuri de specialitate în domeniu.

„Este primul meu rol, aşa că vine la pachet cu un mix de sentimente… entuziasm, încredere şi, deopotrivă, îndoială. Totul este nou pentru mine, iar personajul meu, Petru Vornicu, mă provoacă să-mi ies din zona mea de confort şi să evoluez ca om şi ca actor. Mă ajută să descopăr laturi pe care ştiam că le am, dar erau cumva amuțite cum ar fi: fermitatea, autoritatea şi impulsivitatea.

Pe lângă acest proces intern, sunt bucuros să fac parte dintr-o echipă de oameni frumoşi, care prin profesionalismul și dărnicia lor fac ca acest început să fie foarte plăcut, şi aici mă refer la întreaga producție. Îmi place mult ce se întâmplă acum în viaţa mea şi sunt recunoscător că printr-un cumul de dorinţă, determinare și șansă din partea doamnei Ruxandra Ion, am ajuns aici!”, a declarat Ştefan Floroaica înainte de debutul serialului la Antena 1.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
sanziana-negru-si-stefan-floroaica-3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Cum a reacționat Ștefan Floroaica atunci când Sânziana Negru a acceptat provocarea „America Express”

Într-un interviu, Sânziana Negru a dezvăluit cum și-a anunțat iubitul că participă la „America Express”. „A fost destul de simplu, noi eram într-un stadiu destul de incipient al relației noastre, mi s-a propus să merg la emisiune, merg la discuții, după câteva săptămâni, am mai mers la o discuție și cu Laura, apoi am spus că eu mă duc.

Mi-a zis să merg, că e cea mai bună decizie, adică a fost așa, pe același gând. Nu am simțit nicio secundă din partea lui să nu mă duc, că sunt atâtea săptămâni în care nu ești acasă. După ce m-am întors, mi-a spus ca data viitoare să facem un consiliu unde să conteze și părerea lui”, a spus Sânziana Negru la podcastul moderat de Radu Țibulcă.

Cu cine s-a iubit Sânziana Negru înainte de relația cu Ștefan Floroaica

Când vine vorba despre viața amoroasă a concurentei de la America Express – Drumul Soarelui, fanii săi știu deja că și relația cu Smiley a ajutat-o să fie în lumina reflectoarelor. Sânziana Negru a trăit o discretă poveste de dragoste cu Smiley timp de doi ani, iar relația lor s-a încheiat în anul 2008. Motivul separării nu a fost făcut public de cei doi.

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

A rămas în relații bune cu artistul, iar atunci când se întâlnesc la evenimente se salută. „Inevitabil ne întâlnim. Am rămas într-o relație foarte bună. Mă bucur foarte tare pentru familia lui și pentru fetița lui. Mi se pare că e locul în care trebuie să fie”, a spus Sânziana Negru despre Smiley. În prezent, Sânziana Negru are o relație cu Ștefan Floroaica, actor în serialul românesc de la Antena 1, „Lia – Soția soțului meu”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (13)

VarlanNeculai   •   01.11.2023, 08:47

Nu tuturor le este confortabil sa se expuna public.

simona1996   •   30.10.2023, 20:03

Le sta nemaipomenit de bine impreuna.

Dori.l   •   30.10.2023, 12:45

Un cuplu frumos... sa le fie de bine!

Vezi toate comentariile (13)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI