Astfel, începând cu 31 ianuarie, Leoo apare în fiecare luni pentru perioada următoare în bucătăria emisiunii pentru a-și încânta colegii de platou și telespectatorii cu rețete interesante. „Sunt tare fericit de faptul că, pe lângă cei 656k followers de pe TikTok, acum am oportunitatea să ajung și la telespectatorii ProTv prin emisiunea Vorbește Lumea.

Mi-am propus să mă distrez în bucătărie și să le ofer colegilor de platou, Adelei, lui Bogdan și lui Shurubel, numai chestii delicioase”, spune Leoo Dumitru.

cine-e-leoo-dumitru-de-la-vorbeste-lumea-5Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Influencerul are 21 de ani și a reușit să își crească o comunitate de aproape 700.000 de urmăritori pe TikTok în doar doi ani, iar conținutul lui este unul bazat pe lifestyle, predominând rețetele cu feluri principale de mâncare sau deserturi.

În paralel, Leoo Dumitru este student la Drept și Agronomie. Într-un interviu pentru evz.ro, el a făcut dezvăluiri despre viața sa profesională. „În prezent sunt student la Facultatea de Drept și de Agronomie, iar asta din start îmi dă un dezavantaj în ceea ce privește timpul, mai ales în perioada examenelor. Însă în acești doi ani am învățat cum să îmi structurez timpul ca să reușesc să le fac câte de bine pot eu pe toate. Nu este cel mai lejer program, însă eu am fost mereu un fan al programului încărcat, simțind des că fix asta mă ține în viață.

JD Vance, mesaj scris în limba română, înainte de alegerile prezidențiale de pe 4 mai: „Nu ar trebui să ne fie frică”
Recomandări
JD Vance, mesaj scris în limba română, înainte de alegerile prezidențiale de pe 4 mai: „Nu ar trebui să ne fie frică”

Și în zilele libere îmi caut ceva de făcut, întrucât pauzele nu pot să spun că mă bucură cel mai tare. Prin prisma activității din online, pot să îmbin foarte ușor o vacanță într-un oraș cu postările pe care le fac pe baza acestora. Deci pot practic să mă bucur de niște timp liber de la facultate în timp ce mă relaxez și filmez content în acest timp liber.”, a declarat tânărul.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Partenera lui Nicușor Dan nici că a mai fost văzută așa! Imaginile cu Mirabela Grădinaru au intrat în atenția tuturor și mulți au dat zoom imediat, după ce un detaliu a stârnit reacții
Viva.ro
Partenera lui Nicușor Dan nici că a mai fost văzută așa! Imaginile cu Mirabela Grădinaru au intrat în atenția tuturor și mulți au dat zoom imediat, după ce un detaliu a stârnit reacții
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
Libertateapentrufemei.ro
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
Cum vede șeful Inscop finala prezidențială: „9 din 10 votanţi PSD l-ar vota pe George Simion şi nu pe domnul Nicuşor Dan”
Adevarul.ro
Cum vede șeful Inscop finala prezidențială: „9 din 10 votanţi PSD l-ar vota pe George Simion şi nu pe domnul Nicuşor Dan”
De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Elle.ro
De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
A mers la mare cu un buget triplu față de o vacanță avută în Viena. Stațiunea aleasă
Observatornews.ro
A mers la mare cu un buget triplu față de o vacanță avută în Viena. Stațiunea aleasă
Horoscop 2 mai 2025. Săgetătorii au în față o zi care poate semăna cu o pauză binemeritată, după un efort intens
HOROSCOP
Horoscop 2 mai 2025. Săgetătorii au în față o zi care poate semăna cu o pauză binemeritată, după un efort intens

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI