Sebastian Stan și actrița Annabelle Wallis, renumită pentru rolurile din „Peaky Blinders” și „The Tudors”, formează un cuplu. Recent, cei doi s-au plimbat împreună pe străzile din New York alături de Zeus, câinele lor.
Fotografii de la Daily Mail nu au ezitat și i-au și fotografiat. Cei doi se țin de mână, la un moment și zâmbesc unul la altul.
Până în luna iulie a anului trecut se știa că Sebastian Stan are o iubită de origine spaniolă. Atunci, el a fost surprins în vacanță alături de actrița de origine spaniolă Alejandra Onieva, în vârstă de 28 de ani.
În plină pandemie, actorul mărturisea că nu-și poate imagina cum ar părăsi New York-ul, dar iată că acesta a evadat pentru o vacanță la Ibiza, alături de Alejandra, potrivit revistei VIVA! De altfel atunci a fost prima oară când aceștia au apărut împreună în public.
Sebastian Stan, nominalizat la Globurile de Aur 2023
Lista completă a nominalizărilor pentru Globurile de Aur 2023 a fost anunțată luni. Printre celebritățile nominalizate se numără și un român, fiind vorba despre actorul Sebastian Stan, pentru rolul din „Pam & Tommy”.
Sebastian Stan apare în scene erotice explicite în miniseria Hulu „Pam & Tommy”, care a avut premiera pe 2 februarie și din care au fost difuzate primele trei episoade. Actorul român a fost lăudat de fani pentru felul în care îl potretizează pe Tommy Lee, toboșarul trupei Mötley Crüe.
Sebastian Stan are 39 de ani și este un actor român stabilit in SUA, cunoscut pentru rolul său Soldatul Iernii, în Universul Cinematic Marvel. Sebastian a fost văzut de-a lungul timpului în mai multe filme alături de actori cunoscuți.
Sebastian s-a născut în Constanța, România. El a declarat că părinții săi au divorțat când acesta avea 2 ani. Când avea 8 ani, Sebastian împreună cu mama sa, Georgeta Orlovschi, s-au stabilit pentru o vreme în Viena, Austria, unde Georgeta a fost angajată ca pianistă, în urma Revoluției Române din decembrie 1989.
La 10 ani, Sebastian joacă primul său rol într-un film numit: 71 Fragments of a Chronology of Chance, de directorul austriac Michael Haneke. După patru ani, se mută în Comitatul Rockland, New York, Statele Unite.
A jucat alături de actori ca: Natalie Portman, Mila Kunis și Vincent Cassel, în filmul Black Swan (2010), Chris Evans, Robert Downey jr, Scarlett Johansson, Samuel L. Jackson, etc. în trilogia Căpitanul America. De asemenea cu Matt Damon în filmul de ficțiune Marțianul (2015) cu șapte nominalizări la Oscar, sau cu Nicole Kidman în Capcana (2018).
Foto: Hepta