Athanasios Fragkos are 34 de ani, e născut la Atena, însă o jumătate din viaţă şi-a petrecut-o în România. Aici a absolvit Medicina, fiind specializat în chirurgie plastică şi reparatorie. În prezent, deţine un cabinet propriu la Timişoara, dar are şi multe colaborări cu clinici din Bucureşti.
I-a dat Range Roverul lui
Pe Moni a cunoscut- o acum doi ani, la lansarea produsului Botox în România. Soţia lui Iri a venit cu o verişoară, căreia medicul i-a făcut un lifting facial. Cei doi s-au văzut de mai multe ori în scop profesional şi au ajuns să devină buni amici. Aşadar, cum prietenul la nevoie se cunoaşte, când a început nebunia divorţului Moni i-a cerut ajutor lui Athanasios, iar acesta nu a stat pe gânduri. De îndată ce a auzit că Irinel a lăsat-o pe Moni fără maşină, grecul i-a oferit Range Roverul lui, cu tot cu şofer, şi a promis c-o va ajuta în continuare, atât din punct de vedere moral, cât şi material.
Irina nu rămâne nici cu mama, nici cu tata?
Asociaţiile T.A.T.A şi “Mame pentru mame”, care reprezintă interesele taţilor, respectiv pe ale mamelor din România, s-au pus de acord că nici Monica şi nici Irinel nu sunt suficient de responsabili pentru a o creşte pe Irina. Bogdan Drăghici, de la T.A.T.A., spune că ar fi mai bine pentru micuţă să ajungă la o rudă apropiată sau chiar la o instituţie de protecţie a copilului. “Astăzi, vom merge la Buftea şi vom înregistra la Direcţia de Protecţie a Copilului Ilfov o sesizare privind cazul Columbeanu”, spune Drăghici. “Ambii părinţi o folosesc pe Irina în războiul lor personal”, susţine şi Ana Măiţă, de la asociaţia mamelor. De asemenea, azi, Protecţia Copilului va face o vizită la Izvorani, pentru a stabili condiţiile în care creşte Irina.

 
 

Urmărește-ne pe Google News