„Am intrat în linie dreaptă cu finalizarea aplicaţiei ce va permite telespectatorilor accesul în emisiune. Cum va arăta show-ul? Eu pun întrebările de cultură generală la televizor, iar participanţii concurează prin aplicaţie şi pot răspunde pe telefon de oriunde s-ar afla.

Am gândit un mecanism simplu, accesibil tuturor celor care deţin un smartphone, iar premiile vor ajunge la cei mai rapizi participanţi, care au dat răspunsurile corecte. Nu e nevoie de casting, de scrisori, totul e la îndemâna telespectatorilor, suntem accesibili, cum s-ar zice, la un click distanţăJ”, a explicat Cove despre noua lui emisiune de la Prima TV.

Când va fi difuzată la TV emisiunea „Primii câștigă”

4 zile pe săptămână, de luni până joi, pasionaţii de quiz show vor putea participa la „Primii câştigă” de pe telefon, tabletă, laptop, de oriunde s-ar afla, în faţa televizorului sau urmărind Prima TV de pe alt dispozitiv.

Diana Bart, coprezentatoarea emisiunii „Primii câștigă”

„Mă bucur sa fiu din nou colegă de platou cu Cove. Suntem deja un cuplu de succes si le vom fi alături concurenților pas cu pas.

E o provocare, un show ce îmbină divertismentul cu precizia unei minţi antrenate şi abia aştept să îi premiem pe primii care…câştigă”, spune Diana Bart, coprezentator al emisiunii.

Sergiu Pașca, neurologul român de la Universitatea Stanford, SUA, este pionierul unei tehnologii care permite recrearea țesutului cerebral uman și a circuitelor neuronale în laborator
Recomandări
Sergiu Pașca, neurologul român de la Universitatea Stanford, SUA, este pionierul unei tehnologii care permite recrearea țesutului cerebral uman și a circuitelor neuronale în laborator
Cine e vedeta care prezintă emisiunea „Primii câștigă” alături de Cove la Prima TV: „Suntem deja un cuplu de succes”

„Primii câştigă” este un show unic de televiziune, în fiecare ediţie prezentatorii vor adresa 15 întrebări şi toţi cei care reuşesc să răspundă corect la toate întrebările vor împărţi marele premiu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.