Fie că au găsit cele mai convingătoare argumente sau au ales să folosească butoanele de „block” și „mute”, antrenorii au încercat să aducă în echipele lor vocile care i-au impresionat.

Ada Chicoș a strălucit pe scena de la Vocea României, însă, în spatele fetei puternice, stă o fetiță pe care viața a pus-o la încercare de mai multe ori. A reușit Ada să întoarcă vreun scaun?

Ada Chicoș are doar 20 de ani, este din Tecuci, dar studiază la Arad. Facultatea pe care o face nu are treabă cu muzica, aceasta studiază științe exacte, însă darul pe care divinitatea i l-a dăruit este acela de a încânta oamenii cu vocea ei.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Viața Adei nu a fost deloc roz, tânăra a fost adoptată pe vremea când avea doar 1 an și jumătate. Pentru ea familia este totul, deși oamenii au fost foarte răi cu ea, mai ales când era copil, atunci când i-au spus că femeia care o crește nu este mama ei.

Mama mea, pot să spun că m-a salvat și sunt un copil foarte dorit în familie. Eu am fost adoptată la vârsta de un an și jumătate și nu e o rușine, să știi. Când eram copil îmi spuneau: nu e mama ta, eu așa am aflat. Eram la bloc, aveam patru sau cinci ani, și a venit un copil la mine și mi-a zis: „De ce stai cu femeia aia, nu e mama ta”, nu știam ce înseamnă treaba asta și m-am dus și i-am spus lui mama: „Cum nu ești mama mea”, ea nu a știut ce să-mi zică, mi-a explicat, dar eram prea mică, pe parcurs am învățat că nu trebuie să-mi fie rușine”, a spus Ad la Pro Tv.

Ada a întors două scaune. Tudor și Irina au fost cei care au crezut în vocea ei puternică.

”Nu am auzit niciodată o voce feminină cântând Metalica atât de convingător”, a spus Tudor. Tânăra a decis să meargă în echipa lui Tudor Chirilă. Treispreceze concurenți au fost pe scena de la Vocea României cu emoții, determinare și dorința de a întoarce scaunele. Zece dintre ei au reușit să-i convingă pe antrenori și să-i facă să apese butoanele care i-au dus mai departe în competiția vocilor.

Urmărește-ne pe Google News