Adrian Petrache este unul dintre finaliștii de la X Factor, sezonul 9 și face parte din echipa Loredanei Groza. Tânărul de 19 ani a cucerit publicul cu vocea lui și a demonstrat că merită să fie în finală. Este nepotul lui Florin Salam, iar înainte de marea finală de vineri, 18 decembrie, cei doi s-au antrenat alături de Lori.
Adrian Petrache are 19 ani și este student la Facultatea de Drept din Universitatea București și este pasionat de muzică. A văzut un clip cu James Arthur pe internet și a fost atras de cântatul la chitară, astfel că i-a cerut bunicului să îl învețe să cânte.
„Cea mai mare influență asupra întregii mele activități o
are bunicul meu. Pe el îl întreb de fiecare dată când am o problemă”, a spus
Adrian Petrache.
La începutul noului sezon, acesta a mărturisit că a venit în
fața juraților și le-a spus că a învățat să nu își facă așteptări foarte mari,
ca să nu urmeze dezamăgiri la fel de mari.
O lecție pe care profesoara de istorie i-a transmis-o de la Buddha în clasa a XI-a și care l-a determinat să vină pe scena X Factor doar cu bucurie în suflet, potrivit Antena 1. Iar interpretarea lui a fost o bucurie și o încântare pentru cei de acasă, dar și pentru jurați.
Adrian Mihai Petrache nu este însă la prima apariție în
spațiul public. Tânărul a fost protagonistul unui clip viral după un interviu
oferit la Observator în urmă cu un an.
Înainte de marea finală, acesta s-a antrenat alături de unchiul său, Florin Salam. „Am emoții de parcă m-am apucat acum de cântat! Mai ales că e vorba despre Adrian, probabil aș fi avut emoții mai mici pentru mine. E norocos că a ajuns până aici!”, a mărturisit Florin Salam.